Se flacără lumina şi se piatră

decembrie 3, 2008

***
se flacără lumina şi se piatră
şi colţuroasă-n stihuri se frământă
fiinţa mea în dor se-ndeodată
vederea mea în zbor se despământă

şi mă ciupesc cum corzilor vibrarea
scântei de spini măslini de rugăciune
în steaua magă se apleacă zarea
răsare peste iesle soare-apune

mai cald nu e ca-n nările de vite
decât în ochii Pruncului minune
se zbat în mine clipe despletite
scântei de spini măslini de rugăciune

(din volumul „Ferestrele Împărăţiei”)


Trecerea prin icoană (fragment 08)

iulie 21, 2008

***
că i-am spus mă sufletul meu de ce faci ochii ăia mari
când mă vezi el cotrobăia ceva la răsărit
căuta un drum sufletul e cercetaşul aprig
în toate războaiele el e întâi uneori îl las la vatră să are uneori
dezertează e un obicei prost
când nu i s-a dat raţia de încredere
gamela cu speranţă i s-a spart mă sufletul meu
doare tare singurătatea dar e prea îngust pe aici

e prea îngust prin viaţă de-aia dai pe de lături ca inundaţia
nu ai vreme de stat trebuie să mergi înainte trebuie să
pregăteşti venirea mea nu-i aşa trebuie să iubeşti
da da trebuie să iubeşti de aia ai luat grenada aia de inimă
şi arunci cu ea în Dumnezeu

***
am dat întunericul deoparte şi am tras mai aproape
bătaia de pleoapă a dimineţii carul scârţâind malul cu fragi
mă întrebau toţi de unde am atâta pantă domoală
eu decojeam alene o ramură de salcâm să văd seva
pe întuneric nu vedeam pulsul ei

când a rămas doar un gând al înaltului salcâm
am aflat că bate vântul în coama lui şi ziua şi noaptea
şi pe întuneric şi pe lumină am aflat că nu-l doare niciodată
că bate vântul îî scutura florile cu gust amărui
eu le mestecam să învăţ seva cum străluceşte
de atâta albină

***
aduceau de la puţ apă femeile satului
zburau speriaţi de întindere pitpalacii
în colţul plopului era fluviul împăturind
aerul şi dându-l deoparte

nimeni nu vorbea despre soare
el tăcea şi făcea cald în pâini miezul grâului
o fetişcană a clipit din pistrui şi s-a dus
cu cobiliţa pe umeri până în vis

numai cine spune pe înţelesul aripii vântul
ştie câte ceva despre iubire
şi pe înţelesul sângelui crucea

***
era gata să plâng când ai strălucit tot
aşa deodată şi am uitat din toată inima că eram
nădejdea îşi sumeteca mânecile şi cocea pâini
credinţa deretica zâmbitoare mai era dragostea
care făcea câte ceva cu mine de nu ştiam
cum am uitat deznădejdea de până mai ieri

voiam să dau un nume priveliştii cu îngenunchieri
nu e necesar mi-ai spus priveşte înainte şi tot
înţelesul îl aşterni ca pe alei stropi stingheri
dintr-o ploaie cu zori
vino să bem încă un înger încă un zbor vino să ştim


Străluciri

mai 8, 2008

Atâta lumină nu pot s-o desprind
Din niciun senin sau norat anotimp.
Sar galaxii din răstimp în răstimp,
Stele cu raze înspre noi se întind,
 
Veseli genuni după colţ hohotesc,
Vânt de coral este zumzetul lor,
Vin căi lactee şi se-nlănţuie-n cor,
Ochii, de-atâtea, îmbătrânesc.
 
Doamne, ce-i omul în acest fel de fel
Şi de ce universul la picioare i-ai pus?
Şi de ce datu-i-ai pe Cuvântul Isus,
De-l înţelege şi îl ia cum vrea el…?
 
Mă închin ca un trunchi îndoit de la vânt,
Ca un susur de râu când îl beau…
Să rămân o cenuşă ce lumina o vreau,
Asta-i a străluci pe pământ!


Priveşte şi-n această rugăciune!

ianuarie 11, 2008

Clintind în jur a lujerilor moale,
adâncă sevă, Doamne, palma Ta
încet mă cată printre osuare
şi sigur sunt că Tu mă vei afla.

Nu-i închisoare frunza peste verde,
nici apa nu-i stăpână peste curgeri:
privirea cea din ochii-Ţi nu se pierde
-n neant ca mute, ale noastre plângeri.

Doar le culegi şi le măsori silinţa
şi adevărul omenesc al lor
să ştii cât dăltuit-a suferinţa
în ele aripi, şi cu ce topor…

Câtă credinţă a mişcat lumina
ce ni se cuvenea, pe ochii altor.
Sau cum ne-am împărţit pe ape pâinea,
gest curgător de luminos covor.

Şi cum, în rugăciune, desenat-am
străine chipuri vii, din preajmă luate,
cum, îngerii, deasupra lor chemat-am
şi le-am făcut ofrande legănate.

De-atâta înserare-i plină lumea
ca vasul cel cu mir de-ngropăciune…
Te rog, prin mine fă-Ţi un pic minunea:
priveşte şi-n această rugăciune!


Impresii poetice

noiembrie 24, 2007

A unsprezecea replică

Cum se măsoară întunericul?

Depinde ce înţelege fiecare prin „întuneric”. El poate fi locul de pornire a luminii sau poate fi locul de dispariţie a ei. Cei mai mulţi se tem de ceva, ceva ce, pentru ei, mereu rămâne în umbră, cel puţin. Ceva ce e sinonim cu disperarea. Ei uită că niciodată întunericul nu a biruit lumina!

TS:
Cum se masoară întunericul?
IP:
Măsor c-o lumânare odăi de necuprins
Şi sufletu-şi târşeşte păşirea dezgolită…
Pasul de pas desprinde lumina din oglindă:
Doar ea masoară noaptea din ţipătul învins.

***
am dat întunericul deoparte şi am tras mai aproape
bătaia de pleoapă a dimineţii carul scârţâind malul cu fragi
mă întrebau toţi de unde am atâta pantă domoală
eu decojeam alene o ramură de salcâm să văd seva
pe întuneric nu vedeam pulsul ei

când a rămas doar un gând al înaltului salcâm
am aflat că bate vântul în coama lui şi ziua şi noaptea
şi pe întuneric şi pe lumină am aflat că nu-l doare niciodată
că bate vântul îî scutura florile cu gust amărui
eu le mestecam să învăţ seva cum străluceşte
de atâta albină


Impresii poetice

noiembrie 2, 2007

Afară a ieşit soarele. În cameră se simte ecoul lui. E ora prânzului şi aştept să mă cheme la masă. Aşa Te chema şi pe Tine mama Ta? Te încălzea acelaşi soare, deşi ştiai că vei muri? Ce pot să înţeleg din toate astea? Sau e suficient să simt…?

***
deodată soarele m-a lovit ca un ecou al luminii
deodată ziua era ca mama când mă cheamă la prânz
deodată s-a micşorat mărăcinele din talpă
şi rana din priviri s-a vindecat

acum văd altfel ridul de după colţul blocului
zdrăngăne ca un tril de privighetoare ascuţirea
sabiei Duhului nimeni nu e foarte interesat de traiectoria Lui
eu mănânc învelişul invizibil al binecuvântărilor
cu toţi dinţii

şi mă întrebi de ce nu am carii
mă întrebi de ce nu postesc