de n-ar fi aur la capătul trudei

mai 26, 2009

***
de n-ar fi aur la capătul trudei
nu s-ar mai avânta căutătorii în labirint
sunetul de corn nu ar mai aduna vânătorii în hăituiri
şi întotdeauna
libertatea în Hristos are un preţ al ei
care doare uneori atunci
când căutătorii devin aurul căutat
iar vânătorii cerbul cel falnic de la izvoare

de n-ar fi aur la capătul trudei
nu ar străluci nimic din ce doare


Între independenţă şi libertate

septembrie 20, 2008

Îi scriam unui prieten, referindu-mă la cu totul alte probleme şi am folosit la un moment dat un enunţ. El mi-a spus ca aş face bine să scriu mai mult decât un simpu enunţ pe această temă.       Enunţul respectiv suna cam aşa: „Independenţa nu-i tot una cu libertatea.” Am reluat un pic gândul şi l-am pus la dospit. „Eei, câte adevăruri pot ieşi de aici!”, mi-am zis.

Vedeam o pasăre care poate zbura şi cânta şi într-o colivie, dar şi în aerul fără zăgazuri al verii… Independenţa ei era legată în gratiile coliviei. Dacă-i dădeam drumul, colivia rămânea şi pândea… Independenta e mereu în primejdie. Libertatea poate zbura şi cânta şi în închisoare. Independenţa poate fi câştigată sau pierdută. Libertatea este în mine, este în noi… Este în pasărea aceea. Libertatea este voia lui Dumnezeu.

Vedeam oameni ducându-şi războaiele pentru independenţă, dar şi libertatea cugetelor niciodată îngenuncheate fără voia lor. Le vedeam momentele astrale ale îngenunchierii înaintea adevărului, a frumuseţii şi iubirii covârşitoare ale lui Dumnezeu.

Puneam alături exuberanţa unui moment care a marcat încununarea eforturilor căznite, mai mult sau mai puţin dureroase, de împlinire a unui vis, de visul însuşi, diafan, plutitor, fără pată. Şi mă întrebam: „care e diferenţa dintre independenţă şi libertate?”
Independenţa înseamnă luptă. Libertatea înseamnă pace în toiul încleştării…

Apoi am adormit şi am visat bucata de humă făcându-şi lungi aripi din palmele care o modelau!


Nu suntem o gaură în ciorap!

octombrie 10, 2007

Bine face Pătrăţosu! Bine face Alin Cristea! Bine fac alţii ca ei!

În ţara asta unde atâţia ani de zile pocăiţilor li s-a băgat pumnul în gură şi unde şi astăzi se încearcă acelaşi lucru, orice voce care spune – nu e suficient, trebuie să răcnească! – despre un alt fel de oameni care trăiesc aici şi despre problemele lor (chiar daca sunt probleme dintre ei), trebuie salutat.

Trebuie să se ştie că suntem. Trebuie să se ştie că gândim şi simţim. Nu suntem doar o entitate ciudată, bună de ignorat cum ignori o gaură din ciorap. Mă bucur că Pătrăţosu e în frunte la wordpress. Mă bucur şi mă mândresc. Avem nevoie de cîţi mai mulţi Pătrăţoşi, în ţara asta. Mă bucur că Alin Cristea dă altora lecţii de libertate. Mă bucur pentru orice evidenţiere a acestei „minorităţi” care sunt pocăiţii.

Sunt voci care cer „deschidere”, uşi către lume. Da, sunt bune deschiderile, dar suntem suficient de tari ca să nu ne înghită lumea asta la noi acasă? Sau nu ştim ce pot face cozile de topor? Nu vreau deschidere spre compromis. Da, da, aţi auzit bine: compromis. Am credinţa mea, chiar dacă e subiectivă, şi e normal să fie aşa, am aceleaşi valori ca fratele meu. Poate că felurile de înţelegere nu sunt aidoma, cum noi nu suntem aidoma. Dar suntem fraţi.

Frunzele, nu-s două la fel într-un pom, dar au aceeaşi sevă. Ai aceeaşi sevă ca mine? Eşti fratele meu. Da, pot trăi în pace şi cu vecinul, dar el nu e fratele meu, chiar dacă stăm pe aceeaşi uliţă românească. Şi cum să fie, când mă jigneşte, mă batjocoreşte şi mă marginalizează cât poate? Noi întoarcem celălalt obraz, dar când ne doare, plângem.

Bine face Pătrăţosu! Bine face Alin Cristea! Bine fac alţii ca ei!


Un fel de campanie electorală

octombrie 6, 2007

Ce-i drept, la timpul tinereţii mele nu mă gândeam că voi avea blog… Nici nu auzisem de internet. Nici nu visam. Copiii de azi ştiu imens mai multe decât ştiam eu la 25 de ani. Iar posibilităţile de a păcătui au crescut proporţional cu cunoaşterea. Numai calea spre mântuire e aceeaşi.

Dar nu e cazul să ne închipuim că firea omului era mai altfel… Asta nu s-a schimbat nicicum în tot îndelungul istoriei omeneşti. Aceeaşi răutate, acelaşi egoism, aceeaşi atitudine brutală faţă de restul creaţiei lui Dumnezeu, care a dus la inventarea cuţitului, a sabiei, a crucii, a terorii…

Nimic din ce nu e EU nu trebuie să mă stăpânească! Aşa a înţeles omul libertatea. Nu a înţeles niciodată că acest EU era deja stăpânit. Nu înţelege nici acum. „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” Ne mirăm de indolenţa românească. Dar ea nu e numai românească. E universală. E Nero care dă foc Romei ca să pună altă Romă în loc. E omul care aprinde gunoaiele ca să facă loc altui gunoi… E un fel de campanie electorală.