Vraja Ta

februarie 17, 2009

Vraja Ta

Pun aer blând şi ani de îndurări
Poruncă între mine şi durere.
E tot ce mi-a rămas din înfruntări,
Când viaţa mea din vraja ei mă cere.

Desprind altoi de pasăre zburând
Deasupra veştejitelor cărări
Şi uit mereu că şi Tu, oarecând,
Călătorit-ai anii zburători.

Când n-am minune, parcă sunt pământ
Des clătinat de grote şi ponoare.
Salvează-mă din nou în legământ,
De câte ori îndepărtarea doare.

Un greu urcuş de lung calvar îţi sunt,
Dar ultim adăpost e crucea Ta :
Acolo vreau s-ajung în aer blând
Şi vraja Ta să fie viaţa mea.


Aerul care Te aduce

octombrie 29, 2008

Spun aerul, de parcă aş spune poezii.
E o rostire toată, întreaga-mi respirare.
Pe drumurile-albastre pe care Tu revii
Îmi plec finicii umbrei în tainic-adorare.

De-o sete neştiută spre oaze mă îndrept
Corăbii de nisipuri m-au rătăcit în larg.
Îmi iau eliberarea şi mi-o dezleg în piept
Şi inima-n bătaie mi-o-nfăşur de-un catarg.

E orizont golgota suspinelor târzii
Şi pas îmi e plecarea în pocăinţă nouă
De-aceeaşi veche vină a ierbii din câmpii
De-a duce-n ea pământul şi-a vrea bobul de rouă.

De-aceea orice-aş spune e ca un legământ
Tu ia-mi nevrednicirea şi când mi-o iei e-o cruce:
Căci orice arcuire de versuri din pământ
E aerul cel care pe Tine Te aduce.


Lacrima de bucurie

decembrie 17, 2007

Timp de 23 se ani a încercat să-i explice ce înseamnă creştinismul, în vorbă şi port. Ea nu a înţeles. Aveau două fete, o mândreţe de copii, pe care le iubeau amândoi. Fetele de asemenea îşi iubeau părinţii. De aceea au înţeles şi nu prea gestul memei lor de a divorţa. Le-a durut tare, dar n-au avut ce face. Fata cea mare a scăpat de sub tutela părinţilor, e majoră, e studentă la Bucureşti. Fata cea mică a rămas la mama ei. Tatăl este foarte bolnav, de fapt ăsta a fost şi motivul real al divorţului. Abia se poate îngriji pe sine.

Tatăl nu a făcut altceva, cât au fost împreună, decât să le arate iubirea sa fără condiţii, să le ajute şi să se jertfească aşa cum îl învăţa Domnul şi Stăpânul lui. Să ude zilnic sămânţa Cuvântului.

Duminică fetiţa cea mică, la numai aproape 16 ani, a făcul legământ cu Domnul despre care le vorbise tatăl, în biserica unde merge el. Sămânţa a rodit. Asta, în pofida ameninţărilor şi acuzaţiilor mamei ei, pe care totuşi o iubeşte foarte mult.

Fetiţa asta se cheamă Rebeca. Este fetiţa mea.