De n-ar durea

aprilie 29, 2009

De n-ar durea atât Mirele sfânt
Mireasa n-ar şti zbor de la pământ.
Un pom înlăcrimat din cer cădea
Cu tot cu roadă drept în Crucea Ta,

Ca însuşi ramul unei îndurări
Şi fructul copt din euharistii
Ce-aduce zilei luminaţii zori
În care Te mâncăm şi Te învii…

Eu nu ştiu salba vorbelor s-o leg,
Doar trupul meu ca tremur de-omilii
La gâtul vremii-n ani când înţeleg
Despre durerea pentru care vii.

Invers asist la propriile-mi gropi,
Ce bine că eşti pas pe marea lor
În care m-au vărsat ai morţii stropi,
Ca-n revărsarea galileelor.


Psalmul de sub perfuzor 26

noiembrie 18, 2008

Un cântec de laudă e un cântec de laudă. Îl cântă oamenii fericiţi când li se termină cerneala. Fiindcă de obicei ei scriu. De la cântecul de laudă se ajunge la rugăciune. Unii au rămas acolo, la rugăciune. De atunci lui Dumnezeu I Se spune Iubire. Şi tot de atunci I Se spune şi Îndurare.

Dacă aş sta cu spatele la orizont, el s-ar vedea în oglinda din faţa mea. Viaţa mea este o oglindă, fiindcă Dumnezeu nu poate fi privit în faţă. De atunci au trecut două mii de ani şi nu I Se vede decât crucea. O flacără se desprinde şi mă înfaşă cald. I se spune Înviere. Mă înşfacă învierea. Sigur ca pot lumina, după aia, fără să mă sting…

Dimineaţa îmi vine în ajutor: vezi că ţi-am mai dat o zi. Ea stă înaintea mea ca un platou cu bucate, iar eu aleg ce-mi place. Săru’ mâna pentru masă, Doamne! Mănânc zile de la Dumnezeu cum mănânc mere. Uneori mi le face compot. Bun şi ăla, numai că frige. Dar cântecul de laudă, tot cântec de laudă rămâne! Mai ales când mi se termină cerneala.


Averea de osanale

noiembrie 14, 2008

Cum gâza ciupeşte din soare-n amiaz
Rotită pe laurii unei flori oarecare,
Aşa Îţi curg, Doamne, ca lacrimi pe-obraz
Sub o coroană care Te doare.

Şi peste mâinile Tale străpunse
Ca două lighioane fără vină, vânate,
Şi peste ele ca aerul care le unse
Curg, trist, cu faptele toate.

Peste rănile-Ţi din picioare, ca mirul
Unei magdalene înveşmântări
Curg până pierd şirul
Revărsatelor îndurări.

Mă opresc deodată în înviere
Ca universul la porţile Tale:
Aduc doar mica mea avere
De osanale.


Psalmul de sub perfuzor 23

octombrie 27, 2008

Felul iubirii de a fi se cheamă flacără. Şi inima trece prin ea ca la circ. Împotrivindu-mă şarpelui, am băut durere în loc de venin, ca să o pot numi bucurie. Erai, Doamne, în toate astea, şi Te mirai cum de nu înţeleg ploaia niciodată când bobul ei mi se odihneşte pe obraz.

Trec de la un fluture la altul ca să ştiu vântul de-a lungul lui, în vreme ce Tu mori ca să îmi poţi acorda alăuta cu notele ploii. Nicăieri nu răsun mai frumos decât la capătul câte unei răbdări. Să mă trezeşti cînd învii, Te rog! Şi îmi las inima să adoarmă sub golgoţii măslini.

De aceea iau aleluia şi o fac stup cu mierea pe dinafară şi cu aerul înţepenit la urdinişe ca o respirare buclucaşă, de aceea iau veselia ei drept arc, iar lauda ei drept săgeată de tras măreţie din gurile pruncilor. De aceea Îţi cânt ziua din toate întâmplarile ei, iar noapte din toate visele, de aceea: fiindcă sunt fără de număr, ca stelele cerului, în inima mea. De aceea…


Impresii poetice

noiembrie 8, 2007

Cuvintele…

Am vrut să spun şi cuvintele mi-au luat-o înainte. Aşa se întâmplă mereu când vreau să spun poezii… Cuvintele se grăbesc să spună ele. Parcă au o identitate a lor, devin jucăuşe, interesate de ce vreau să spun, impertinente uneori. Dar la urmă, cel mai adesea îmi place cum spun. Da, m-au furat de înăuntrul meu, s-au înveşmântat cu înafara mea ca şi cu o hlamidă, dar cine e atât de frumos acum, că ridic ochii şi-L laud pe Domnul pentru ce mi-a dat…?

 ***
opreşte-te inimă în prag de cuvânt
de aici încolo e taina
opreşte-te şi visează sorbiri îngereşti
din ambrozia închinăciunii

seară de seară cineva care nu a sosit încă
e invitatul tău la cină la cina smereniei
şi aducerii aminte a înduplecării albastrului
să mai fluiere o dată aşa cum ştie el
inodor incolor beteala beteliei bolţii
betezda când îngerul tulbură apa