Poeme noi la un an nou

ianuarie 2, 2009

***
poate să se aşeze iubirea ca un strat de zăpadă
aluneci şi cazi dacă nu eşti atent
cum cad în cer ieruncile grămadă
dintr-un copac absent

uneori poate ar fi bine să înnorezi
când realităţile pasc de exemplu
când vin amintirile şi le veghezi
jertfă de lacrimi în templu

şi apoi nu mai alunecă nimic
dinspre mine zilele nu mai spun mult
până la tine iau distanţe şi le abdic
apoi ascult

***

anul cel nou a crescut ca o aripă din umărul meu
atunci am văzut pentru prima dată cum zburau zidurile casei
neştiind zăpada vechiul pom de Crăciun
neştiind alinierea cu neputinţele ferestrelor
de a aduna muguri din primăvara ce va veni

anul cel nou seamănă cu înverzirea albastrului
de parcă cerul începe să clocească fruze de albatroşi
şi de acolo pe jos până la fericire
dă-mi iubire şopteşti cum ai frământa cozonaci
iar Dumnezeu îi coace în ajunul de Sine


Promisiune neamânată

ianuarie 1, 2009

Promiteam că voi începe să reiau în câte o postare zilnică, la acest început de an, unele dintre cele mai citite postări de până acum. Încerc să mă ţin de cuvânt. Şi… LA MULŢI ANI NEUITAŢI! cu Domnul! Aşadar…

„Pregătiţi calea Domnului până va veni El.”

Văd peste tot nevoia unor deschideri de noi porţi şi mă întreb mereu dacă sunt eu acela care trebuie să facă asta. Şi dacă o voi face, cine şi de ce m-ar putea acuza, dintre oameni? Şi chiar dacă ar face-o, ce importanţă ar mai avea, dacă eu, înaintea propriului cuget şi după standarde raportate la un absolut personal inspirat de Scriptură – e adevărat, mai mult sau mai puţin obiectivă, adaptarea, dar infailibilă sursa de inspiraţie – m-aş vedea curat?

Puteam alege altceva: să fac bani, de exemplu. Tare sunt apreciaţi cei care ştiu să facă bani! Dar banii pier o dată cu ei. Vine vremea când nu le vor mai fi de nici un folos. Tot ce au agonisit va rămâne altora. Vorbesc acum doar chemând la un minimum de bun simţ pe aceia care ştiu ce e acela bun simţ. Aşa că, tot întrebându-mă, am început să scriu. Pentru cineva care a mai făcut asta, adică a mai scris, ar trebui să nu fie greu.  Nu mă sperii… De când am adus siguranţă şi echilibru în viaţa mea – pe care, fără încercări dure nu ştiu dacă le-aş fi primit – am învăţat să le preţuiesc după cum merită, aceste încercări. Fiindcă adevărul din om rămâne adevăr, atunci când el se vede şi se arată aşa cum e: slab, neputincios, murdar şi gol. Restul e teorie sau ştiinţă fadă, exersarea orgolioasă a unui sine venit de nu ştiu unde şi ducându-se nu ştiu unde, care a învăţat să se autorenege fundamental încă de la început, de când specia biologică s-a constituit în ceea ce numim astăzi „om”.

Mă gândesc să povestesc o aventură. O aventură a scrierii. Cu sau fără vorbe meşteşugite, fără pretenţii de erudiţie (niciodată n-am fost un doct!), să poată să priceapă oricine, dar cu ecouri de poezie. Ce să fac, nu pot uita nici acum că scriu poezii. Doar zi după zi, notând totul întâi în inimă, în carnea ei astrală, cea pe care i-o mănâncă îngerii… Uite că am şi început să culeg printre vorbe pe acelea care calcă pe ape!

(va urma)


Anul nou – vremea deciziei

decembrie 31, 2008

Nu aşa că ne bucurăm la fiecare serbare de an nou? Ca şi când clipa asta nu marchează sfârşitul unei perioade din viaţă, trecerea ei în neştiutul din care a venit, ci doar un început a ceva ce poate fi bun, frumos adevărat şi, poate, nepieritor.

A ceva ce ne poate asigura împlinirea visurilor mereu alimentate cu speranţe. Nu e obligatoriu să fie aşa, dar nici obligatoriu să nu fie nu e. De aceea vremea asta e cea mai plină de croitori de planuri… Să vă spun ce plan am eu, legat de activitatea mea pe wordpress?

Daaa… Mă gânjdesc să trec la două postări pe zi, de la 1 ianuarie 2009. Una va fi ceva nou şi inedit, cea de-a doua, ceva în reluare. Nu ştiu cât de bun va fi totul. Dar voi încerca să aduc lucruri de calitate.

Vă urez, aşadar, LA MULŢI ANI! şi multe planuri frumoase! Iar de împlinirea lor să se ocupe Dumnezeu.


Surprizele lui Dumnezeu

decembrie 27, 2008


507991758

Abia am sărbătorit Crăciunul. Acum intrăm şi în Anul Nou… Cu ce am rămas? Ce ne aşteaptă? O cântare fără egal a precedat Naşterea Pruncului Isus: cântarea Mariei. “„Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este Sfânt, şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.”

Maria nu a sărbătorit Crăciunul. Ea l-a trăit. A avut parte de cea mai mare surpriză făcută vreodată unui muritor. Putea refuza darul Celui Atotputernic, putea pune condiţii sau invoca scuze, dar credincioşia şi “starea smerită” a inimii ei n-au lăsat-o să facă asta.

Dumnezeu are surprizele Sale pentru fiecare dintre noi. Anul care va începe va aduce cu sine toate aceste surprize binecuvântate. Suntem gata să ne bucurăm de ele aşa cum a ştiut să se bucure Maria?

Ea a avut parte de surpriza de a face ca omenirea întreagă călătoare în întuneric să vadă o mare lumină, să fie cea prin care s-a împlinit o aşteptare de veacuri. Ce profeţie se va împlini anul acesta prin noi?

Prorocul Isaia spune: “Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor, şi locurile strîmbe în locuri netede: iată ce voi face, şi nu-i voi părăsi.” Vom fi noi aceia prin care se va împlini această profeţie? Conform ei, oricât de necunoscut ne-ar fi viitorul, orice ne-ar rezerva anul 2009, oricât de nepătruns ar fi întunericul zilelor ce vor veni, noi n-avem nevoie de ghicitori sau zodiace. Doar de surpriza Mariei.

Pentru a primi însa această surpriză, Maria a arătat lui Dumnezeu ceva deosebit: “starea smerită a roabei Sale”. O smerenie conştientă şi consecventă, o stare existenţială a inimii ei. Era ceea ce o făcuse vrednică de a fi numită “Fericită”. Neamurile o vor numi aşa fiindcă Dumnezeu o făcuse aşa. Şi totuşi ea işi vede, chiar şi în această fericire starea smerită de roabă a Domnului.

Sunt atâţia oameni umili, neînsemnaţi, dar odată promovaţi în locuri înalte pierd cu totul până şi amintirea smereniei lor iniţiale… Din păcate sunt mulţi din aceştia chiar printre “liderii” creştini. Surprizele lui Dumnezeu nu pot fi primite decât într-o stare smerită. Suntem gata să primim surprizele lui Dumnezeu în 2009?


Anul 2009 – anul Wurmbrand

decembrie 26, 2008

Un prieten mi-a trimis o informaţie. Eu cred că merită să fie luată în considerare. Este vorba despe „Anul Wurmband”.

El spune:  „Ma refer aici la declararea Anului 2009 drept Anul Wurmbrand, dat fiind faptul ca se comemoreaza centenarul nasterii fr. Richard. Personal, cred ca e o sansa unica de a readuce inaintea opiniei publice persoana si lucrarea dansului, recuperandu-l cumva pentru generatia actuala. Printre initiative, este in curs de pregatire lansarea site-ului www.richard-wurmbrand.ro , eveniment preconizat sa aiba loc la 1 ianuarie.

Mai multe despre aceasta initiativa gasesti aici:

http://www.mersulvremurilor.ro/cetate/anul-2009-anul-wurmbrand/ si aici:
http://www.libertatereligioasa.ro/eveniment/anul-2009-anul-wurmbrand/

Adaug această informaţie, sperând că vă este de folos!


Crăciun fericit! şi La mulţi ani!

decembrie 25, 2008

Fie ca, de la cel dintâi scâncet şi până la ridicarea în slavă, Pruncul să vă umple cu viaţa-I şi cu binecuvântările Lui!


Crăciunul – antibabel

decembrie 15, 2008

Nu mi-a fost greu să înţeleg că melodia de mai sus este un colind de Crăciun, deşi nu este în româneşte. Nu ştiu deloc poloneza. Dacă nu sunt atent, nici Sienkiewikz nu ştiu scrie ca lumea. Dar aici e încă o minune pe care o realizează Crăciunul: reunirea limbilor într-un înţeles nou, celest, pătruns cu inima. Ca un gângurit de Prunc pe care toate mamele îl vor pricepe…


Felicitare de Florii

aprilie 19, 2008

Zi cu aleluia

E ziua Ta, e zi cu aleluia
Întoarsă toată către Domnul ei.
Tu nu vrei să-Ţi ridici în om statuia,
Întreaga viaţă, până-n gând, i-o vrei.

Cu pasul sigur spre altar pornit-ai,
Tu jertfa cu aroma vie eşti.
Cu ea un foc în viaţa mea mocnit-ai,
Iar azi e ziua cand îl înteţeşti.

S-au strâns în drumul Tău noroade toate
Ca-ntr-un Ierusalim îmbătător.
Când lumea ramuri de finic îşi zbate,
Tu ştii să le faci aripi pentru zbor.

Şi o odaie într-un colţ de cină
E martora trădărilor din noi.
Ne-ntoarcem astăzi în a Ta lumină
Cu gandul şi cu inima vâlvoi

De închinarea unei osanale
În ceas de trudă a iubirii ce,
Turnându-se-n cereştile pocale
Vedere în orbirea lumii e.

Şi în floria zi dintr-un temei
Ce-şi înteteşte-n mine flăcăruia,
Întoarsă toată către Domnul ei,
E ziua Ta, e zi cu aleluia.