Altă ping-pong poezie (Exerciţiu de rimă 5)

iulie 16, 2008

Mesaj ClaS, ianuarie 5, 2002

1. varianta de la Mario:
Poezia e un dor
> Cand din lacrima cobor
> Si m-azvarl intre straini
Cu-amintiri pline de spini.

> Poezia e un car
> Intre miristi si granar
> Inautru-s inimi tari
Traiectorii de quasari.
>
> Poezia e un cor
> In auzul roditor
> Cand ma ia de mana un cuvant
Ma alinta,eu il cant.

2. varianta initiala de dupa lansarea de catre Sanda si interventia mea:

>Poezia e un dar,
>rostogolul dintr-un zar,
>suflul muzical
>din taria unui val.
>
>Poezia e un dor
o tacere cu pridvor
>
>Poezia e un car
pe un pod dintr-un podar
>
>Poezia e un cor
de cantat albinelor
>
>(mai adaug doua strofe)

>Poezia e un far
ba e strigatul solar!
>
>Poezia e un for
e altarul vorbelor

>(si am facut si ultima strofa)
>
>Poezia e un dar.
>De te sui in acest car
>luminezi precum un far
>raspindind in juru-ti har.
>
>1 Sanda
>2 Ionatan
>3 Cami
>4 Mario


Ping-pong poezie (exerciţiu de rimă 2)

iulie 11, 2008

Mesaj ClaS 26 dec 2001

„Poveste”: (4
> strofe x 6 versuri,
> rima umiforma)
>
Am inscris pe-un camp cu maci
-esti plugar, inger sau vraci?-
No, ca mi-s plugar din daci!

Si departele-i aci
incarcat de vesnicii
nu il vezi si nici nu stii

Voi visa din beduini
ca-mi trag seve cu pelini
si ma duc pe la vecini

Spun si tac si iarasi spun
(tic de mos, de Mos Craciun,
ce-a pornit de prin ajun

1. Ionatan
2. Teo
3. Sanda


Cocoşelul fotbalist

februarie 5, 2008


Nu e greu să îi faci pe unii să se joace, chiar dacă ei nu ştiu că e joacă… Oamenii aleargă după mingiile lor, se agită, se înfoaie, se umflă-n pene, se luptă cu viaţa, se chircesc în îngrijorare şi ură, sau se lăţesc în orgolii şi pofte, inconştienţi că mingea asta de viaţă le-a dat-o cineva şi că va veni vremea să marcheze golul final al întregului joc…

Miza e uriaşă. Abia atunci când vor abandona mingea vor vedea. Când arbitrul va fluiera pentru ultima dată, iar ei vor pleca dezamăgiţi de scurtimea partdei, către vestiare… E o partidă pierdută? Una câştigată?

Prietenul meu Zaharia mi-a trimis filmuleţul ăsta. M-a amuzat, e drept, dar m-am gândit: când mingea e de la Dumnezeu, iar noi suntem cocoşeii care ne jucăm cu ea un timp comparabil de scurt, ca să o abandonăm apoi, uneori chiar înaintea „loviturii decisive”, mai avem timp să ne gândim ce ne aşteaptă la cabine? 


Unde aş vrea să locuiesc? II

noiembrie 30, 2007

Jucăm „leapşa” II

Înţeleg că trebuie să pasez „mingea” asta… Aşa că o arunc spre Alin. Între timp am mai scris o poezie. Până mă mai odihnesc…

Ei, mai e cineva care a primit şi a pasat aceeaşi „leapşă” către aceeaşi persoană! Înseamnă că trebuie ca unul dintre noi să se retragă, altfel Alin ar trebui să scrie în oglindă… Măcar arată bine! 


Îi ştiţi pe Toti şi pe Argintaş?

octombrie 8, 2007

Era Rebeca mea de vreo 2, 3 anişori. Ne mutasem de curând de la bloc la casă. Îi plăcea să-şi scoată jucăriile afară, iar mie îmi plăcea s-o privesc cum se joacă. Era vară, în toiul teilor, in toiul luminii. Ea aranja şi deranja jucăriile explicându-i de zor lui Toti toată tărăşenia.

Toti venea în fiecare zi. Era o persoană foarte discretă. Nici nu-l vedeam. Nu-l vedeam eu, că Rebeca nu mai prididea cu explicaţiile şi controversa:
– Nu, Toti, masinuţa aiţi si păpusa aiţi, lasă, e bine asa… Ba nu, asa, acum era răţită si îi făţeam injecţie. Hai, fă-i tu, că eu mă duc la piaţă. Asa, Toti…

– Da cine e Toti, măi tăticule, am întrebat-o într-o zi.
– Stiu eu, Toti e cu care mă zoc.

Atunci am înţeles. Şi ştiţi ce am făcut? Am cerut Domnului şi eu un Toti. Nu-l cheamă tot aşa, îngerii au nume diferite. Pe Toti al meu îl cheamă Argintaş şi scrie poezii. Dacă mă vedeţi vreodată vorbind singur, să ştiţi că a venit Argintaş să ne jucăm. Când nu mă pot mişca îl rog pe Tata să-l trimită pe Argintaş. Când mă vede că mă târăsc, se târăşte şi el şi mă întreabă: „Cine ajunge primul?” Zice că îmi arată drumul spre Impărăţia cerurilor. Acolo ajungi dacă te faci ca şi un copilaş.


Scurt dialog despre poezie

iulie 18, 2007

albina1.jpgDraga M, imi place mesajul tau. Chiar reusesti sa atingi esenta in poezia mea si asta ma bucura. Am pus doua carti, una pentru tine, cu dedicatie, cealalta doar cu autograf, pentru persoana cea mai draga tie.
As vrea sa te rog ceva: sa-mi permiti sa public pe blog reactia asta a ta la poezia din „Ferestrele…” fara nume, ca un ajutor pentru cei care o au si n-au inteles prea mult, sau ca o reclama pentru cei care n-o au…:

„Multumesc!!!! Ptr carti. 🙂 Chiar nu ma asteptam. Imi zice G, „am ceva ptr tine de la prietenul tau din Braila”….. io am prieteni multi , dar in Braila? Nu m-am prins decat atunci cand am desfacut pachetul cu cartile… 🙂
Am si citit. Trebuie sa recunosc ca in multe locuri n-am reusit sa pricep mare lucru. 🙂 Poezie am mai citit doar pe la 18 ani cand am fost indragostit tare de tot :-). De atunci….pana acum, aproape nimic. Va jucati cu cuvintele si-apoi le lasati sa zboare…..si asta-i poezie. Io-s mai analitic, cred, si cam tin cuvintele in colivie, le rastignesc in cate-un sens si greu le las sa mai coboare de pe cruce… si de asta mi-e greu sa citesc poezie.
Mi-au placut, din cele cateva pagini citite in noaptea asta imposibil de fierbinte, cateva:
„intoarce-ma-n aluatul unei paini
pe care-o poti lua Isuse in maini
s-o frangi s-o inmultesti si s-o imparti
cu glasul Tau tacerii celorlalti”…

sau: „mai am in cuib o rugaciune de mancare …”

„pe toata simtirea mea ploua si gandurile mele apareau transee ale tacerii”

” ce sa fac
daca am crescut
si anii mi-au ajuns atat de scurti
ca nu-i mai pot imbraca”

si strofa cu „imi spui sa vin mai aproape
sa vad cum cresti…” e f f faina. E incredibil ce fortza pot avea niste litere atunci cand sunt asezate unde trebuie si mai ales, cand ajung in pamant insetat.

si mai sunt destule. Scuze, cred ca nu-s prea coerent, e ora 5 si eu n-am dormit deloc. De caldura si de dor.
Multumesc,
Mult.
In Hristos,
M”