Lemn de cruce

martie 18, 2008

Visam pe val ca orice lemn rămas
Din naufragiul unui vis în larg.
Nu mai ştiam ce parte-am fost pe vas,
O punte, sau o dungă de catarg.

Şi cum pluteam, mă imbibau genuni
Trăgându-mă ca pe-un pietroi afund.
Cerut-am o minune-ntre minuni
Şi-am fost zvârlit într-un târziu în prund.

Am plâns de-a lungul malului rămas
Dintr-un ostrov pustiu, în calea mea.
Ascuns de toate, eram lemn de ars
Dintr-un copac înalt tăiat cândva.

Şi iar cerut-am, Doamne, o minune,
Un gest măreţ de mâna Ta făcut.
Şi m-am trezit în zi de soare-apune
Cu lemnul într-un fel necunoscut.

Şi-un Fiu de Om din cer mă pironea
Cu viaţa Lui pe viaţa mea să urce…
Atunci văzui că lemnul meu era
Nu lemn obişnuit, ci lemn de cruce.


Nu are umbră cerul

martie 17, 2008

Nu are umbră cerul să o lase nicăieri
Peste-ndoiala astei zi de zilele de ieri.
Când taie-n rotocoale sus un zbor de albatros
Mă-ntreb privindu-i sângele, cât suferi Hristos?

Apusul cel aidoma cu alungarea lui
De-a lungul apei fără vad din capul satului
Mai ştie-nsângerat să dea de veste în ţinut
Că judecata omului la cruce a-nceput?

Şi noi, ce înţeles avem de cele ce nu sunt
Cu văzul pipăite şi numite pe pământ?
Şi-n zile, ca şi cum am şti ce vine după ele
De ce ne bandajăm mereu ca-n veşnice atele?

Cu definiţia în mâini despre ce suntem, vrem
Zvârlind iubirea la pământ, să nu fim, ci s-avem
Viaţă lungă, bogăţii, avere, robi şi roabe…
Doar cerul nu l-am desfăcut de tot dintre podoabe.

Şi irosindu-ne purtăm pecetea nimicirii.
Nimicul, doar atâta e singurătatea firii.
Când judecata omului la cruce s-a făcut,
Şi moartea şi viaţa lui acolo-au început.

Şi-n totul s-a fixat un preţ şi-un rost adevărat,
Şi-o definiţie de Domn şi-un titlu de-mpărat.
Nu are cerul umbră să o lase nicăieri
Nici peste ziua ce-o veni, nici peste cea de ieri.


Întregime în fiece pic

martie 8, 2008

Sub mângâierea ştergarului Tău, picioarele mele
străbat un drum lin, ca o poveste înainte de somn.
Liturghia plecării, cu duhul suflându-i în vele,
a inimii, spre cer, ca un pom.

Doamne, e felul meu, acesta, de-a Te iubi:
inima mea nu se mai poate sprijini de altcineva.
Tu eşti singurul martor al biruinţei peste a fi
a humei mele, făcută stea.

Te iubesc şi iubirea aceasta toată sunt eu.
De la cruce încoace nu mă mai împarte nimic la nimic.
Sunt deplin, ca un cuvânt al lui Dumnezeu:
întregime în fiece pic.

De departe mă vezi, de aproape inima Ta mă ştie,
poeţii îngeri mă scriu cu numele-Ţi, ca pe un psalm.
Mâna Ta, spălându-mi picioarele, mă înscrie
pe velinul smereniei, calm.

Cum se desprind tectonice plăci şi cad rând pe rând
de pe picioarele mele, cum se desprinde pământul!
Rămâne pojghiţa de cer, palma Ta susurând, aerul blând,
continentul umblării mele pe jos, pipăindu-l.
 
Şi nu mai pot merge ca înainte, nu mai pot…
La picioare mi-au crescut palmele Tale ca un altoi.
De acum vom spăla în aceeaţi smerenie, iubi-vom ca pe-un chivot,
picioarele celorlalţi, amândoi.


„Baia de mulţime” a Duhului Sfânt

februarie 22, 2008

Putem simţi astfel prezenţa Duhului Sfânt? S-a încercat de curând suprimarea unor astfel de manifestări, dar cine a încercat asta, a măsurat mai întâi, înainte de a încerca să taie, cum ar face orice croitoraş mai mult sau mai puţin viteaz? 

Selectia e dintr-un film cu Hillsong într-un concert. Aţi avut stări când v-aţi simţit ca acolo? Când mâinile voastre ridicate îmbrăţişau cerul…? Când inima vă era pe buze şi o lacrimă nu mai avea loc de altă lacrimă?

Când învăţaţi ce este poezia, deşi nu v-aţi gândit niciodată să vă faceţi poet?

De ce Duhul Sfânt nu ar face asemenea „băi de mulţime”?

Asta când mulţimea face „baie de Duh Sfânt”!

Fiindcă din păcate sunt tot felul de imitaţii de lincheli într-o baltă care n-are nimic de-a face cu Duhul… Desigur „în păcat(e) ne-a născut mama noastră”, dar unii (şi nu vorbesc de Hillsong) le suie pe scenă ca să fie mai aproape de cer, poate ajunge Duhul şi acolo.

Ăstora totuşi e bine să li se spună că sunt în aer…

Părerea mea… A unuia care face poezii, nu muzică.