Îngerii se aprind

martie 5, 2009

Mai mult decât orice mi-ai dat aripi largi
Să pot zbura peste rămăşiţa asta de istorie,
Când valurile toate ale durerii Tu le catargi,
Iar ecoul Numelui Tău e o glorie.

Mai mult decât orice mi-ai dat un nume şi mie
Ca un căpăstru peste nechezatul unui munte.
Apoi laşi Faţa Ta peste forma din aer să fie
Fiinţă, şi să fie a mea, şi să Te asculte.

Mai mult decât orice m-ai învăţat ce-i iubirea,
Cum o-mpresoară bătaia inimii pe-nserat,
Atunci când cerurile îşi fac sângerie împădurirea
Cu lemnul reavăn de cruce, când Te-a purtat.

Aşa se fac toate mai mult ca orice şi cuprind
Omul care vrei Tu să fiu şi mă descriu
Ca pe ceva în care îngerii se aprind
Să vadă bine dacă sunt viu…


Ţipete la Rama, iar istoriei nu-i pasă

februarie 4, 2008

Am spus destule despre mine până acum. Numai dacă citiţi aici, de exemplu… Am arătat de ce sunt aşa sau altfel… Poate ar trebui să discutăm şi despre noi? Despre noi, producătorii şi consumatorii de bloguri.

Îmi daţi voie să vă văd aliniaţi, având câte un monitor în faţă, ca şi mine,  mulţi purtând ochelari, tot ca şi mine, de atâta oboseală surfată-n priviri, învârtindu-ne în jurul lumii (aşa se pare când suntem în lume), sau lumea în jurul nostru, atunci când ne credem buricul pământului…?

Credeţi că istoria, cu internet sau fără, uită de noi, cumva? Că are internetul logouri sau bârlog(o)uri speciale de ascuns humanoizi virtualitizaţi? Că cine ştie, se va înlocui moartea naturală cu una virtuală şi vom rămâne aliniaţi în iadul ăsta, adică aici unde ne minţim, ne urâm, ne dispreţuim şi ne ucidem unii pe alţii…

Dragii mei, nu vă faceţi iluzii, istoriei nu-i pasă nici de tine, nici de mine, nici de internet, doar de profeţii şi de împlinirea lor. Adică a vremurilor. Fiindcă istoria ascultă de Regele ei.

Ne aliniem (alienăm?), în timp ce semnele noastre vi(r)t(u)ale aleargă proiectate ca nişte şrapnele din bombele pline cu derbedei cibernetici, fiindcă mă văd şi pe mine acolo, cum ne caută istoria ca Irod pe copilaşi la Rama, de ţipă cotloanele de atâţia biţi junghiţi.

Ne târâm dosăreşte de la un scandal la altul, căutăm casapi să-i lapidăm, nici nu ne pasă că istoria are caii mai iuţi şi armele mai ascuţite şi ordin să ne ia la rând, de la vârsta de adam în jos… Şi ce câştigăm? Ţipete la Rama…


Prietenia ca istorie

decembrie 12, 2007

povestile.jpgpoveştile vii ale prieteniei

sau omenia se întoarce

Se numea Fleming şi era un fermier scoţian sărac. Într-o zi, în timp ce muncea pentru a caştiga pâinea pentru familia sa, auzi un strigăt de ajutor provenind din direcţia unei mlaştini din apropiere. Lăsă treaba pe care o făcea şi alergă spre mlaştină. Acolo, văzu un băieţel scufundat până la mijloc în mocirlă, care  striga încercând cu disperare, dar în zadar, să se elibereze. Domnul Fleming îl scoase pe băieţel din mlaştină, salvându-l astfel de la o moarte îngrozitoare. A doua zi, se prezentă în casa lui sărăcăcioasă un nobil îmbrăcat elegant care, coborâd dintr-o frumoasă căruţă, se prezentă ca fiind tatăl băieţelului pe care omul îl salvase de la o moarte sigură.

“Doresc sa vă recompensez”, i-a spus nobilul. “Dumneavostră aţi salvat viaţa fiului meu”.
“Nu, nu pot accepta bani pentru ceea ce am făcut”, a răspuns omul. În acel moment, fiul său se opri în faţa uşii casei.
“E fiul dv.?” a întrebat nobilul.
“Da”, i-a răspunse mândru umilul agricultor.
„Atunci, vă propun asta: mă lăsaţi să dau fiului dumneavoastră acelaşi nivel de educaţie pe care l-aş da fiului meu. Daca fiul dumneavoastră vă seamănă, nu am nici un dubiu că va deveni un om de care vom fi mândri amândoi.”

Domnul Fleming acceptă. Fiul umilului agricultor frecventă cele mai bune şcoli şi urmă medicina în faimoasa Şcoală de Medicină „St. Mary’s Hospital” din Londra. A devenit un medic strălucit, cunoscut în toată lumea: Dr. Alexander FLEMING, descoperitorul Penicilinei. Mulţi ani mai târziu, băieţelul care fusese salvat din mlaştină, devenit acum om în toată firea, s-a îmbolnăvit de pneumonie. Cine i-a salvat viaţa de data aceasta? PENICILINA!

Numele nobilului recunoscător pentru salvarea fiului său era Sir Randolph Churchill. Băieţelul şi omul de stat care va deveni, cel care fusese salvat de fermierul scoţian, se numea Sir Winston Churchill.