Smerenia, ori o afli singur, ori nu te învaţă nimeni

iulie 25, 2008

După nopţi dormite mai mult sau mai puţin, pierdute mai mult sau mai puţin, vine ziua cu demonii ei, dar şi cu credinţa ei, cu luptele ei, cu bucurii şi amărăciuni neaşteptate…

Aseară cineva îmi spunea că a renunţat să mai lupte, că a făcut tot ce a putut şi degeaba, Dumnezeu a rămas orb şi surd la rugile înălţate… Că nu mai are putere decât să stea între două lumi, atras/ă de amândouă deopotrivă, dar şi respingându-le, cu mare dezamăgire.

Mi-am recunoscut trăiri din vremuri amare, mi-am amintit de „flendura bătută de toate vânturile”, care eram. De descompunerea inceată a speranţei, ca a unui cadavru uitat pe câmpul de luptă.

Aseară am încercat să încurajez persoana respectivă… Mi se făcuse milă. Până mi-a vorbit despre cauza stării: orgoliul personal. Un mare orgoliu personal. Atunci m-am oprit. Smerenia ori o afli singur, ori nu te învaţă nimeni.


Înţelepţii moştenesc pământul

iulie 14, 2008

Ştiu câtă cătare are iubirea. Nu vorbesc despre aia de-i face pe unii să piardă trenul, iar pe alţii să-şi piardă minţile.

Spun despre iubirea de celălalt, într-atât încât să uiţi de tine, să nu mai conteze pe ce fel de lume trăieşti, că e o lume de lupi răpitori şi de lei care caută pe cine să înghită… Să nu mai conteze că ceilalţi te văd prost. Prost de bun… da’ tot prost.

Domnul ne-a trimis ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Aşa a vrut El. Şi ne spune să fim blânzi. Blânzi ca porumbeii. Dar şi înţelepţi. Înţelepţi ca şerpii. Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.

Şerpii se ascund uşor şi repede. Pământul nu are secrete pentru ei. Cea mai uşoară adâncire, cea mai ascunsă „gaură de şarpe” îi poate salva dintr-o primejdie. Ei moştenesc pământul: înţelepţii!