Timp de rugă

decembrie 22, 2007

Timp de
rugă

Timp de rugă dai, îl presari peste noi,
freamătă de el gândurile ca de veşti.
Când ne ridicăm din plâns amândoi,
parcă spun inimile noastre poveşti.

Faci semne de departe, cu mâna, semne de cui:
„Te-am salvat, te-am salvat, fii fericit!”
Trec ciocârlii prin mirarea unui freamăt haihui
când un spin îl desprind de pe fruntea-Ţi şi îl recit.

Timp de-nchinare ce susură când mă cuprinzi
în auzul cel nemişcat, necuprins, neştiut…
Toate petalele florii pe care mi-o-ntinzi
în jurul lacrimei mele s-au strâns şi-au încăput.

Pedestre minuni se apropie, merg pe genunchi
aşa, ca în faţa regelui lor, îndrăgostiţii.
Seve măsoară-nălţimea împărătescului trunchi,
pacea sădeşte din loc în loc verzi armistiţii.

Noi tot vorbim şi se face târziu şi se face mereu,
cresc în jur morile care visează grâu…
Corabia lumii a acostat astă seară şi cheu,
cheu de lumină şi alabastru este gândul-pârâu.

Timp de rugă dai, îl presari peste noi,
este împrimăvărare în toţi bobocii cuvintelor.
Doamne, când ne regăsim din plâns, amândoi,
între noi se înalţă sclipind Sfânta Sfintelor!


Se flacără lumina

decembrie 20, 2007

se flacără lumina şi se piatră
şi colţuroasă-n stihuri se frământă
fiinţa mea în dor se-ndeodată
vederea mea în zbor se despământă

şi mă ciupesc cum corzilor vibrarea
scântei de spini măslini de rugăciune
în steaua magă se apleacă zarea
răsare peste iesle soare-apune

mai cald nu e ca-n nările de vite
decât în ochii Pruncului minune
se zbat în mine clipe despletite
scântei de spini măslini de rugăciune