Dane, ai toată admiraţia!

Să mai spun că exact la motivele pentru care NU-MI PLAC BLOGURILE m-am gândit toată noaptea?

Ca nu facem altceva decât să ne plecăm înaintea unui gust dubios, înaintea pornirilor comune şi atat de vinovate uneori, măcar pentru faptul că se lasă manipulate de diverşi, ba chiar încurajându-se cu diverşii ăştia în mediocritatea avidă de aprobări sub formă de rating… Îmi ţin blogul şi mă chinuiesc să-l ţin la vedere, deşi nu-mi place deloc să transpir căutând subiecte despre care să scriu, tocmai pentru a încerca să contrabalansez pornirea asta spre scandal şi conflicte, spre puneri la punct – la punctul nostru de vedere! – a altora, care punct o fi el parte dintr-o linie, ca toate punctele, dar parcă e prea paralel cu iubirea…

Ca miroase greu pe bloguri n-ar fi nimic, dar miroase ciudat în suflete. Singure sau nesingure, devin adevărate prăpăstii în care cad unii alunecoşi de pe liniile lor, iar noi, în loc să întindem o mână, întindem capcane… Nu Dumnezeu ne-a pus blogul în braţe, singuri ne-am înodat în el. Şi ne înghite precum un boa un taur: câte puţin, da’ tot mai mult, până intrăm de tot. Apoi, cu sârguinţă demnă de cauze mai bune, începem a ne contorsiona mai multul sau mai puţinul talent până la sânge scornind, speculând, pătimind sau împătimind, manipuland şi lăsându-ne manipulaţi…

Dar vreau să miroasă a poezie, asta vreau. De-aia fac compromisul ăsta cu mine, care se cheama blog. Vreau ca, ademenindu-vă cu tot felul de altceva, să vă aduc la mine, unde am poeziile. Dar nu vreau să fac vreun compromis cu credinţa mea. Vreau ca Acelaşi Hristos care e în viaţa mea să fie şi pe blogul meu, aşa cum e şi în poeziile mele. De aia fac şi ce-mi place cel mai puţin: scriu integrame! O revistă îmi oferea 50$ pe o integramă şi am renunţat să fac… Pentru poezie fac!