Altceva: îmi scrie Iosif Mureşan de la Cluj

iunie 12, 2009

„În cadrul Atelierului de Creaţie CRISTIA, aş avea nevoie de poezii (texte pentru muzică), texte care să fie date concurenţilor, în una din cele 3 zile de concurs, pentru a compune muzică pe ele. Nu aş vrea să fie scrise toate de o singură persoană. M-ai ajuta să mă pui în legătură cu alţi câţiva scriitori (poeţi), cu care am putea rezolva. Versurile trebuie să fie cat mai bune, să aibă un numărm egal de silabe, iar poeziile să nu fie lungi. Nu ţin neapărat la o rimă strictă, dar să dea bine într-un cântec. Va trebui să avem acceptul în scris al textierilor pentru a da cântecele pe Credo şi să poată fi remixate pentru a deveni videoclipuri. Am pornit o mediatizare fără precedent a evenimentului şi m-aş bucura să avem o mână întinsă din partea poeţilor creştini, pentru a fi contemporani şi relevanţi cu creaţiile . Muzica poate fi un suport excelent şi pentru poezia creştină, de a fi scoasă la lumină.” Pentru detalii, puteţi lua legatura cu Iosif Mureşan la iosifmuresan@ gmail.com Sau îmi puteţi spune mie… Am putea face noi un concurs de texte, între noi, aici, pe blog, dacă vă interesează problema. Cele mai bune texte ar putea fi recomandate să fie folosite pentru CRISTIA. Am înţeles că ultimul termen e 1 iulie. Aşa că MULT SUCCES! Doamne-ajută!


Mai mult, din ce în ce mai mult

mai 21, 2009

Mai mult, din ce în ce mai mult

___________________________________________________________

Mă vrei mai mult, din ce în ce mai mult-
se rupe lumea ca un colţ de haină
cuprinsă-n spini ce sfâşie o taină-
eu strig în rugăciune şi ascult.

Migrează către spaţii linişti sure
cu zbor ciuntit de vânători năuci…
Dar ca-ntr-o-ntâmpinare Tu m-aduci-
un fir de grâu pe-o buză de secure.

Scrâşnind, clipita-nvinsă mă renunţă
şi piatra ei, căzută-n gol, dispare.
Ieşt-am, Doamne, mut, din calendare…
Adun din Tine, ca un pui, grăunte!

Mă vrei mai mult şi sunt mai mult, mereu-
e undeva în cer o avalanşă…
Pe chipul meu, ca pe-o imensă planşă,
Şi-a desenat iubirea Dumnezeu.

Şi de atâta steag, ascunsă-i oastea
ce trece cu învingeri peste stele,
adastă-n graiul luminării mele:
merit eu, Doamne, oare, toate astea?

Mă vrei mai mult? Mă fă cum Tu mă vrei!
În mâna Ta sunt lutul ce pulsează…
E-n cer o veşnicie şi veghează
Cuvântul Tău în adâncimea ei.

Şi tac de mine toate ca de-o apă
ce-acoperă un ochi ascuns de mare…
Ieşit-am, Doamne, mut, din calendar
şi-s orb la Tine-n taină, să mă-ncapă!