Iarna de altădată şi dragostea dintâi

februarie 4, 2008

Corina este invitata mea de astăzi.

Corina este o fată din Bucureşti care are un obicei deosebit: să-şi bucure în fiecare dimineaţă grupul de prieteni cu ceva frumos. Am plăcerea să mă număr între aceşti prieteni, şi vă mărturisesc că abia aştept în fiecare zi să văd cu ce ne mai bine dispune Corina.

Într-una din zilele astea ne-a trimis un pps care nu doar că m-a bine dispus, dar chiar m-a predispus la meditare. Am aranjat totul ca film şi o invit pe Corina să vă bine dispună şi pe voi. Şi poate să vă stârnească nostalgii.

Ce căldură ne-a inundat inimile… Doamne, câtă bucurie şi pace, cât orizont dezmierdat de fulgi şi câtă străduinţă de aer curat şi alb ne ameţea… Toţi oamenii ne erau fraţi şi toate animalele parcă ieşiseră din ieslea Naşterii Domnului.

Nu mai exista frig pe lume, nici mâini îngheţate, doar căuşul cald al unei respiraţii ca din cer, bucurie de copilărie încotoşmănată în haina privirii lui Dumnezeu… Nu-i aşa că seamănă cu dragostea dintâi, iarna asta? Orice iarna care vine din copilărie e o memorie de dragoste dintâi necolţuroasă, moale ca zăpada proaspătă, în care te arunci şi te îngropi râzând fără să ştii exact de de.

Dragostea aceea când ne dădeam în întregime altora ca unor cântări de îngeri deasupra Betleemului…

Doamne, dă-ne iarăşi fierbintea iarnă a dragostei dintâi!