Fântâna în clocot 04

noiembrie 11, 2008

***

clopot da clopot de insomnii
mi se părea strigarea iubirii peste câmpii
peste piepturile zidurilor de cărămidă
ale caselor de la ţară cu tindă
cu gutuiul galben sprijinit pe copii
şi cu jintiţa curgând în farfurii
de parcă era sângele care spală de păcate
o întreagă eternitate
prea mari cuvinte spui tu ăla strident
de atâta glas adiacent
ei am şi eu dreptul să calc cu dreptul
în veşnicia mea zise-nţeleptul


Fântâna în clocot 02

octombrie 13, 2008

***
ies raze din adâncul disperării şi mă descriu
în lungul şi-n latul încrederii caut răgaz
ca scrisorile vechi ca prima iubire
înfoindu-mi-se toamnă peste obraz

Doamne pipăi abia fericirea ca pe o plită încinsă
pe care ard învăţături despre mântuire
îndeobştea lumină cu picioarele mele în ea
ca o îmbietoare călătorire

nu mai ştiu maluri ştiu că plânsul s-a deznodat
şi curge invers cu inima înainte
Tu mă joacă din amintiri şi din nume şi din deodat’
şi mă încă trăire Părinte

***

de la tine încolo eşti tot tu
peste gardul inimii numai Domnul poate sări
cu tine în spate degeaba cari zi de zi
sacul plin amintirile niciodată
nu te vor înălţa
numai dacă afli cum să devii
amintirea lui Dumnezeu

***

pe tălpi îmi pus-ai urma-Ţi
ca o pecete împărătească pe un hrisov
de nu aveam să uit niciodată mersul pe ape
oricât de şchiopătată mi-ar fi credinţa

seamănă uneori cu zborul gândurilor împrejurul privirii
unui eucalipt îndrăgostit de o oază
alteori urmărirea ideii de libertate
nu face decât să amâne trăiri

degeaba zămislesc adâncuri de mări cu îndoielile mele
am urma-Ţi pe tălpi şi nu pot cădea
în niciun loc dintre două vuiri
chiar când crestele lor astupă veline plecări


Fântâna în clocot 01

septembrie 27, 2008

***

când vom aduce pe deasupra noastră aerul ca o scorbură
atunci vom învăţa lemnul bradului într-adevăr şi adânc
până la cruce până la curgerea lui în miresme
şi cum durerile îl lemnuie şi îl frâng

atunci vom dezmetici fiecare vertrebră de vertical
învăţând-o despre trepte şi despre heruvimi
cum marea învaţă gustul din fiece val
sarea din el ca pe pâini

şi nu ne va şti nimeni pe dinafară şi pe dintreg
nici căsăpirea memoriei cu vreun dinadins
doar clipa aceea când scorbura o-nţeleg
ca pe o adâncitură în plâns