Dragostea are picioare şi mâini

aprilie 8, 2008

Vineri şi sâmbătă săptămâna trecută, la Galaţi, am avut bucuria să-l însoţim pe Beni Fărăgău într-o incursiune prin cartea Romani. Nu am scăpat prilejul să-l întreb ce mă preocupa: care e rostul dragostei şi al emoţiilor în viaţă, văzut în lumina Scripturii?

Amabil ca de obicei, Beni mi-a explicat:

Ce vreau să spun este că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât”… n-a simţit prea mult, „… ci a dat pe singurul Său Fiu…”. Dragostea este acţiune. Dragostea este ascultare. Dragostea este o faptă.

Ceea ce nu neagă emoţiile. Nu ştiu dacă putem spune că dragostea e emoţie prin excelenţă. Am contrazice foarte multe părţi din Scriptură.
Tocmai am citat Ioan 3:16… Dragostea Lui a căpătat picioare, mâini şi a venit printre noi…

Cu siguranţă că motorul fiinţei mele sunt emoţiile, dar când emoţiile o iau înaintea raţiunii, sun dat complet peste cap. De acolo începe hedonismul şi alte poveşti…

Totul este etajat. Fratele Ţon spune că avem raţiunea, voinţa şi apoi sentimentele. Sentimentele sunt la baza piramidei. Când se răstoarnă piramida, atunci intrăm în postmodernism.

Aşa se întâmplă astăzi, când conteaza doar ce crede fiecare, asfel toate devin „bune” şi totul e atât de relativ, că avem de-a face cu un haos total.


Miez de vară… iarna

februarie 18, 2008

Miez de vară

Cum se strecoară prin pervaze raza
Ciuntind o umbră-n palma unei flori
Ce-şi amăgeşte liniştea cu vraja
Unor înveşmântate-n răsărit culori,

Aşa spre Tine ca spre-un leac alerg,
Bolnav de dor cum sunt şi rupt de trudă…
În zare licăririle se şterg
Şi jerba înţelegerii asudă.

În Templul Tău s-adăst ca nicăierea,
Ca-n miezul unei pâini născută-n grâu,
Să-mi fie-n cupa plină îmbăierea
Iubirii, infăşată-n albul brâu

Al verii noi, ca altă stea lactee
Cu îngeri plini şi regi şi anotimpi…
Mă spune, Doamne-n drumuri galilee
Prafului mut şi florilor cu ghimpi.