Caut iubire

aprilie 9, 2009

O invit iarăşi pe Eliza să ne (în)cânte.

Cum spuneam, Eliza e nepoţica mea preferată. Ce spuneţi, vă place momentul pe care vi l-am pregătit împreună?

Caut în toate cele iubire,
în lanuri de vârste ce-şi rup
spice pe larga-mi răsfrântă privire,
în anii cu care m-astup.

Caut iubire în peşteri şi nu-i
decât zgomot de vise sfărâme.
Ziduri ‘negrite de trecerea lui
are dorul… Şi vaduri cu spume.

Caut iubire în ochiul ce-l văd
aţintit dureros întru sine.
Munţi de ruine şi furtuni de prăpăd
mă alungă sălbatic din mine.

Caut în toate cele iubire,
pe străzi sau acasă-i la fel:
semne ultime de răstignire
are rodul iubirii în el!

Doamne, până voi şti ce e aia
iubire şi cum e a şti,
iată în mine odaia
în care putea-voi muri…

(Poezie publicată în volumul „Liniştea dintre două tăceri”, Cluj-Napoca 2004

Piesa e de pe al doilea album al Elizei „Ecou spre înalt” apărut în 2006, parcă…)


La cererea vizitatorilor

martie 3, 2008

Cântă Eliza

Atât
de mic

Oh, Doamne, sunt atât de mic, atât de mic,
de când încerc în rază să-mi ridic
o lacrimă, un umăr de privire
peste aşa pustiire.

Şi nu pot decât până la poale
să văd muntele din raza de soare.
Să regăsesc poteca şi urmele de paşi
din Tine rămaşi.

Nu-s decât o gândire singură şi ciudată,
cu ecou uneori, cu ecou altă dată…
Ca o înghiţire de sentiment rătăcit
în intestine de chit.

Alerg şi întreb, alerg şi întreb, poate cândva
aripa ce mă ţine va dispărea
şi va rămâne doar pomul din care, dulce,
Ţi-ai făcut cruce.


Vreo două cadouri (1)

decembrie 26, 2007

E luna cadourilor, nu? Înainte să se termine vreau să fac şi eu vreo două cadouri. Primii sunteţi voi, cei care mă vizitaţi. Celălalt, de data asta e Eliza. Eliza e nepoţica mea, fata fratelui meu. Pe primul dintre albumele ei, apărut acum câţiva ani, era o frumoasă piesă compusă şi cântată de ea pe versurile acestei poezii pe care am mai pus-o aici. Vreau să-i fac surpriza asta: am aranjat piesa într-un filmuleţ… Sper să-i placă. Şi vouă…

Aceste sunt locurile
unde vin îngerii

Acestea sunt locurile unde vin oamenii,
iar oamenii sunt locurile unde vin îngerii.
Nu toţi oamenii, numai cei
cu lacrima închinată
şi cu zâmbetul îngenuncheat.
Sub viţă şi sub smochin, în pacea umbrei,
cu lacrima închinată
şi cu zâmbetul îngenuncheat.

Iată, vin zile când soma culorii va birui
neculoarea lipsei de îngeri, nevrednicia.
Şi anume, locurile fără de păşune şi tei
înfloriţi în clipocitul ploii de vară.
Şi anume, urmele somnului pe un lăstun irosit,
căutător de pârtii în aerul moale.

Da, vă spun cu negreş despre mine, acesta,
ca despre un loc unde obişnuiau să vină îngerii.
Ridicam aerul până la înălţimea de la care
nu se mai putea cădea decât spre cer
şi cântam, cântam îndurarea Domnului în fiecare zi,
ceva ce se vedea cu ochiul liber al judecăţii…

Poate nu credeţi şi poate vă miraţi…
Aveţi grijă de un aluat care poate da în foc:
aşa e pământul pe care sunt locurile
unde vin oamenii, iar unii oameni
sunt locurile unde vin îngerii…

Aveţi grijă de locurile unde vin îngerii!
Ce căutaţi pe crestele munţilor fricii
sau în văile nedumeririi?