Trecerea prin icoană (fragment 03)

februarie 19, 2008

toată pădurea-i a mea
fiecare iarbă iese din ea
verdele suie până la înălţime de-o coasă
dar până la urmă vrea acasă

sunt cerbul sunt cerbul rănit
cu glonţul acela în el
undeva e pajiştea cea rămasă
vreau acasă

nu mai pot paşte nicio câmpie
nicio pajişte grasă
sunt frate cu toată iarba de pe pământ
a-mbătrânit privirea-mi pe vânt
vreau acasă

în aer se face cu un apus mai puţin
în porumbişte cu o mătasă
păsări din migraţii nu mai vin
vreau acasă

dacă te întreb ceva spui că val
ca o împuşcare întoarsă
în mine glonţul ăla vertical
voia acasă

în ochii căprioarei e un fiord
vin furtuni şi-aiurează
dar nu mai pot să zăresc nu mai pot
dacă-i pasă

e ca un greu de mirare în crengi
care m-apasă
Doamne bun numai Tu înţelegi
c-aş vrea acasă

pentru mine poarta e prea departe
valea prea joasă
dealurile-n jur prea înalte
vreau acasă

port glonţul acela cât un trofeu
venea în mine să mă ia de mireasă
ca să mă ducă la Dumnezeu
vreau acasă

mi se va mai zvârcoli spaima puţin
neînţeleasă
dar mă ţin bine de glonţul ăla şi vin
că vreau acasă

printre copaci o rază-şi târa
lumina scoasă
dar glonţul meu şi pe ea o-mpuşca
pe biata rază

abia atunci am văzut o tristeţe
cât o mireasă
care venea să mă-nveţe
că vreau acasă


Unde aş vrea să locuiesc?

noiembrie 29, 2007

Jucăm „leapşa”

Primesc cu plăcere provocarea pe care mi-o trimite A.Dama, mai ales că deja am răspuns aici cam în ce condiţii mi-ar plăcea să locuiesc. Bloggerii numesc astfe de provocări „leapşa” şi înţeleg că e un fel de joc. Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc, mai ales atunci când am avut libertatea să-mi fixez singur regulile.

A.Damei i-ar plăcea să locuiască într-un mugur de toiag cu „posibilităţi de metamorfoză în fluier”… Mie cred că mi-ar plăcea să mă stabilesc în altfel de mugur de toiag: din cel cu perspective de schimbare în toiag al lui Aaron, care a dat frunze şi flori şi a rodit migdale.

Încă ma mai gândesc dacă şi când să dau mai departe „leapşa” asta…

***
dar unde nu aş vrea unde nu aş vrea unde nu
în întunericul dintre pas şi cale în fereastra închisă a vieţii
când dă spre îngheţ în tunelul prejudecăţilor
tot ce e păcat să mă izgonească vreau să fiu
locatarul sfinţeniei şi ivorul slavei când deschizi uşa Tu
pofteşte rob bun în bucuria Stăpânului casa cea adevărată

ţara cea adevărată e veşnicia în rest cad stânci
alunecă terenul încrederii neunse cu untdelemn
dă-mi repartiţia Doamne eu acolo doresc nu
unde nu aş vrea unde nu aş vrea unde nu