Cu glasul Isus

martie 20, 2008

Pândite miresme în flori se ascund,
În floarea din mine e seară.
Un râu îşi târăşte undirea în prund,
Şi-n larg se-nfioară.

De n-ar fi iubirea să cearnă pe tot
Lumină din sfânta-i privire,
Aş spune oricui pe pământ că nu pot
Aşa vieţuire.

Ce bine că tâmplele mele aleg
Din spini pe aceia ce ştiu
Că nu orice frunte şi-orice spin se-nţeleg
Cu Domnul cel viu.

Abat întrebări peste nedumeriri,
Nu este pe lume răspuns,
Un altul decât îngereşti glăsuiri
Cu glasul Isus.


Impresii poetice

noiembrie 12, 2007

La ceas de taină 1

Când Domnul vrea să-mi spună ceva, mă face atent. Dacă dorm, mă trezeşte. Aşa m-a trezit astă noapte. Aşa l-a trezit şi pe Samuel, acum mai multe mii de ani. E ceva în glasul Lui, de parcă vorbesc singur. Mi-a spus: „Din El, prin El, şi pentru El Sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” „Bine, Doamne, i-am răspuns, dar asta spune Pavel în Romani. Doar pentru atâta lucru m-ai tezit?” Şi am vrut să mă culc la loc.

„Păi văd că trebuie să-ţi aduc aminte…”, mi-a spus El. E povestirea aia cu ficusul, pe care ţi-am dat-o mai demult. Atunci îţi spuneam un secret. Cuvântul Meu e proiecţia Mea în Mine, la modul pe care tu îl numeşti „ideal”, şi în lumea ta într-un mod pe care tu îl numeşti „concret”. Tu lucrezi în lumea concretă cu cuvinte concrete, Eu lucrez peste tot cu Cuvântul Meu. Tu vezi doar o părticică din toată lucrarea Mea.

Spre deosebire de cuvintele tale, Cuvântul Meu are viaţă şi o are din belşug. „Căci El zice şi se face, porunceşte, şi ce porunceşte El ia fiinţă”. Îţi aminteşti… Aşa am făcut Eu totul. Aşa a luat fiinţă totul. Altfel nu putea fi. Eu sunt Cel ce sunt. Afirm asta când mă văd pe Mine Însumi. Afirm asta când rostesc, fiindcă rostesc cu Mine Însumi, cu Cuvântul Meu. Iar când rostesc, Cuvântul Meu spus de Mine ia fiinţă. În Mine, la modul ideal şi duhovnicesc, şi în lumea voastră „concretă” în modul vostru „concret”. Problemă de percepţie, te gândeşti tu, dar n-ai să ştii niciodată cum e percepţia Mea.

***
cum punea mama rufele la uscat şi vântul se bucura
aşa îmi pui Tu nopţile uneori să Se bucure Duhul Tău
toate celelalte au aripi numai eu am nopţi şi am
un deşteptător special pentru lumina din ele da
şi nopţile sunt luminoase când ai ceva de spus
şi ele pot fi minunate

apoi trecea o suferinţă care făcea cu ochiul
ori o prăbuşire spre înalt apoi transpiram până-n zori
de  roua ca de îngeri presaţi în cartea Ta cineva
tot încerca să-mi povestească cum că
botanica divină are un parfum ca de sentiment
înflorit cineva tot arcuia în real o grădină


Impresii poetice

noiembrie 1, 2007

În orice clipire de linişte şi răgaz văd pe Domnul meu în rugăciune. E o taină a luminii care intră şi iese în şi din orice culcuş de-mpărat. E o singurătate a inimii ce se frânge într-un dor neştiut de vâltoarea mulţimii. E inspiraţia oricărei iubiri adevărate…

***
singurătate preţul tău în aur
încurcă socotelile precupeţelor
sub toţi smochinii lumii ai lăsat câte o rugăciune
şi urma nardului din mir pe picioarele Tale mai ştie drumul durerii
singurătate ce mântui mulţimile de ele însele şi criptele de pietrele lor
nicidecum nu greşesc dacă Îţi spun înviere

fiindcă de acum înainte orice privire peste umăr poate fi o cărare
şi orice suflare de tei o înălţare la cer
numai eu mă-mprejur uneori