De nu strigai

aprilie 4, 2009

__________________________________________________________

de nu strigai s-ar fi topit tăceri
în drumul lor de dor spre nicăieri
iar nicăieriul fără sens şi rost
de nu l-ai fi numit el ar fi fost

de nu m-ai fi numit eu n-as avea
în lumea de pământ fiinţa mea
ca un căluş peste o gură ce
nu poate bâigui că nici nu e

de nu m-ai fi numit în zori de zi
amiaza-n jur fierbinte n-ar veni
sau seara-n nostalgia florii toată
n-ar fi aşa albastră înfoiată

de n-ai fi spus cu Tine ce-i iubirea
n-ar fi avut hălad hălăduirea
şi suferinţa jertfă legănată
n-ar fi ajuns la mine niciodată

întoarce-mă-n aluatul unei pâini
pe care-o poţi lua Isuse-n mâini
s-o frângi s-o înmulţesti şi s-o împarţi
cu glasul Tău tăcerii celorlalţi

(din volumul „Ferestrele Împărăţiei”)


Realitatea

februarie 9, 2008

– Stau şi mă-ntreb din care ochi
Te varsă Dumnezeu
De sunt pe lume numai stropi
Când vreau să fiu şi eu?

– Tot râul dacă m-aş visa
În arbori flori cum spală,
M-aş întreba de nu cumva
Pădurea-i o petală…

De-atunci suind pe calea cea
De stea primordială,
Petala-n lacrimă era
Şi lacrima, petală.

Şi se-ntreba şi Domnul sus
Din care ochi deodată
Acestea două sunt şi nu-s
Realitatea toată…


Impresii poetice

noiembrie 8, 2007

Nu mai pot dormi, spre dimineaţă, deşi e încă noapte… Noaptea are frânele ei, noaptea orice iubire e mai adâncă, o gândeşti mai intens, te învăluie şi îţi vorbeşte cu propriile tale cuvinte, parcă fascinată de linişte. Cobor din pat, îngenunchiez şi las iubirea asta să mă pătrundă, să mă înconjoare pe dinafară şi pe dinăuntru, să înlăture zgura viselor fără noimă şi să mă mai asigure o dată că e.

Că e şi că străvezeşte clipa ca şi ieri, ca şi alaltaieri, ca şi mâine, nici nu mai contează timpul. Fiindcă iubirea asta e veşnicie. Fiindcă veşnicia asta este o nuntă. Şi fiindcă eu voi fi mireasa! Chiar dacă aici port doliul pământului ăstuia, la nunta Sa voi primi haine noi.

 ***
de aici înainte doar îndolierea cu iubirea miresei
şi Mirele cel de departe au mai rămas oricât aş fi
de aproape de Tine mintea mea ştie un grilaj
doar inima trece stoarsă şi aia de lumea din ea
ca o căprioară după alergare în sumbre cărări

vreau un corn să sparg tăcerea pădurii
cum sparge vrabia aerul când i-e dor
cum drumul spre emaus monotonia înserării
cum frângi Tu pâinea în fruntea cinei un sacerdot
oficiind universul ce odaie de nuntă ce mir
de Mire şi mireasă finală fără grilaj
numai dor şi dar de nuntă şi dăruiri