Dumnezeu Se pregăteşte să-ţi facă baie!

iulie 28, 2008

O altă zi. O alternativă la nefiire. De ce unii o trăiesc ca şi când n-ar fi?

Ce-am de gând să fac astăzi? îmi întreb existenţa. Păi întâi fac un duş. OK. Curăţenia e importantă. Dar numai pe dinafară? Hi! Cum să mă spăl pe dinăuntru? Ce fel de săpun îmi trebuie? De unde să-l iau? Cu ce?

Romani 3:24: „Şi sunt(eţi) socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.” Hopa! Deci aşa se cheamă spălarea asta pe dinăuntru: neprihănire. Şi nici nu e nevoie, decât să îngenunchiezi ca atunci când îşi spală mama puiul pe cap deasupra vasului cu apă. În cazul nostru mama este Dumnezeu.

Începem o altă zi. O alternativă la nefiire. Dar numai alternativă. Zilele nu sunt obligatorii… Unii şi le trăiesc ca pe nişte carantine permanente din care şi în care nu intră şi nu iese nimic, nici măcar ei, de frica morţii dimprejur. Sau de ruşinea murdăriei… Hei, zilele trebuie trăite. Dar trebuie începute pe genunchi: Dumnezeu Se pregăteşte să-ţi facă baie!


Sfântul Augustin şi mărţişorul învingătorilor

februarie 29, 2008

Dumnezeu nu ne cere să  ne automutilăm, să ne autoflagelăm…

Sentimentele au logica lor. Profunzimea, puterea şi valoarea lor. Dumnezeu ne cere să fugim de pofte, da. Să stăpânim păcatul care pândeşte la toate colţurile ispitelor lumii, da. Dar nu ne pune „centuri de castitate”, oricât de tare ne-ar iubi.

Pe alea trebuie să ni le punem singuri. Aşa descoperim adevărata libertate: libertatea învingătorilor. Nu victoriile din timpul vieţii contează, în ordinea lui Dumnezeu. Ele nu fac decât să împingă un car al istoriei care se va prăvăli în prăpastie. Victoria asupra morţii, da! Asta e adevărata libertate.

Categoric: atunci când scopul unei îndeletniciri se schimbă, toate regulile jocului se schimbă. Trăirile au o altă înfăţişare, interesele străine de realizarea acestui scop dispar, sentimentele iau alte căi de manifestare, ocolind păcatul.

Omeneşte nu e posibil: o pasiune e o pasiune, o dramă rămâne o dramă, suferinţa e suferinţă, iar o competiţie e o competiţie. Dar cine spune că nu se poate altfel, Il contrazice pe Hristos: „Voi sunteţi în lume, dar nu sunteţi din lume”. Voi jucaţi după alte reguli.

Mă repet: Sf Augustin spunea: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei”. Aia da, mentalitate de învingător! Fiindcă tot ce vei dori să faci va purta amprenta acestei iubiri fundamentale. A acestei libertăţi.

Oamenii te pot considera oricum, în raport cu ei, cu regulile lor. E ca şi cum am vorbi limbi diferite. Învingătorul din limba lor nu e învingătorul din limba mea.
 
Ce anume face deosebirea, la nivel de sentimente? Nimic nu se poate împotrivi unui sentiment care vine de la El. Fiindcă numai un astfel de sentiment duce la jertfă. Şi nimeni nu poate rezista în faţa jertfei, nimeni şi nimic: ori cade şi pierde totul, ori rezistă şi câştigă.

Cine a văzut filmul Ben-Hur (cu Carlton Heston, Jack Hawkins, în regia lui William Wiler) îşi aminteşte scena înfiripării unor sentimente care trec peste orice suferinţi şi peste vicisitudini de tot felul, pentru a se desăvârşi în ascultarea de Hristos. Pun mai jos o scurtă scenă din film.

Mărţişorul învingătorilor este viaţa veşnică.


Porţi de cleştar

ianuarie 2, 2008

Porţi de cleştar gândului dat-ai cuvânt,
haine regeşti înfăşoară grumazul tăcerii
de când, Dumnezeule, m-ai luat din pământ
şi m-ai pus om în mijlocul verii.

De adânc s-a umplut până sus valul cel
ce din humă clădit-ai şi suflu…
Se uitau raze sfinte la el,
cât de viu îl făceai şi de suplu.

Chipuri din vis, vis de dincolo de orice,
le-ai săpat cu uşure vibrare
în moalele încă pământ care se
desfăcea gângurind, ca o floare.

M-ai făcut din bucurie şi din iubire,
m-ai modelat, ca pe un candid răsfăţ,
gândurile mi le-ai dăruit- sfinte safire
fierbinţi, în care cuvânt să agăţ

ca o montură strălucitoare pentru o piatră
de preţ, neasemuită asemănare
cu inima Ta fără uitare şi fără pată…
De ce, Dumnezeule, acum gândul mă doare?

Ce i-am făcut şi cum am putut să-i întorc
faţa strălucitoare în altă parte?
Iartă-mă, Doamne, mai dă-mi timp, mai dă-mi loc
să-mi pot căuta aproapele, în atâta departe!