Altă reverie

aprilie 13, 2009


Pe lunci de aur râuri clocotesc,
E-n lume seară – marşul triumfal
Al suplelor culori… Se-nveselesc
Senine vii ascunse-ntr-un pocal.

E-atâta frumuseţe în chindii,
Că-n şfichiuiri de slavă Te zăresc.
Şi mă întreb: cum fi-va când Tu vii?
Cum este pasul cel dumnezeiesc?

Adorm visând petale şi nu ştiu
Ce flori purtat-au astfel de lumini.
Se face în privirea mea târziu
Şi-alunec paşnic înspre heruvimi.

Când omul trist îşi caută plutiri
Pe marea zilei, barca de visări…
Şi când, din valea lui cu trandafiri
Nu e parfum şi nu mai sunt culori.


Înfaşă-Te în inima mea

decembrie 18, 2008

Vino, Cuvânt fără margini,
Şi fă o propoziţie din toate acestea…
Ieslele de prin uitate paragini
Umple-le Tu cu vestea.

Nu-ţi fă ploaie astă seară, priveşte,
Nici un copil nu a avut cerul lui cu stea.
Şi din îngerul din urmă, care creşte,
Fă sărbătoarea mea.

Se lărgesc genele zăpezii ca mieii
Deasupra şi dedesubtul Tău aerul înfloreşte
Ca bucuria din scârţâitul cheii
Când se răsuceşte

Şi uşa iubirii dată de perete e
Dezgrozind iesle de prin uitate paragini
Cum se desfac mărilor pletele
În picuratele margini.

De aceea se şi aprind atâtea miresme,
Că drumul din cer duce prunc.
Veşniciile către fragile catapetesme
Se arunc.

Vino, Cuvânt fără margini, vino cumva,
Gângurindu-Te până la mine în taină.
Înfaşă-Te în inima mea
Ca-ntr-o haină.