Cocoşelul fotbalist

februarie 5, 2008


Nu e greu să îi faci pe unii să se joace, chiar dacă ei nu ştiu că e joacă… Oamenii aleargă după mingiile lor, se agită, se înfoaie, se umflă-n pene, se luptă cu viaţa, se chircesc în îngrijorare şi ură, sau se lăţesc în orgolii şi pofte, inconştienţi că mingea asta de viaţă le-a dat-o cineva şi că va veni vremea să marcheze golul final al întregului joc…

Miza e uriaşă. Abia atunci când vor abandona mingea vor vedea. Când arbitrul va fluiera pentru ultima dată, iar ei vor pleca dezamăgiţi de scurtimea partdei, către vestiare… E o partidă pierdută? Una câştigată?

Prietenul meu Zaharia mi-a trimis filmuleţul ăsta. M-a amuzat, e drept, dar m-am gândit: când mingea e de la Dumnezeu, iar noi suntem cocoşeii care ne jucăm cu ea un timp comparabil de scurt, ca să o abandonăm apoi, uneori chiar înaintea „loviturii decisive”, mai avem timp să ne gândim ce ne aşteaptă la cabine?