Eram singur…

mai 11, 2009

Eram atât de singur în odăi
Şi toţi pereţii lumii mă priveau,
Că-n lacrimi năpădeau umbrite văi
Şi malurile parcă le urau.

Eram atât de singur cum nicicând
O piatră-n orb de mare nu s-ar şti,
În colţul ei un picur ferecând
Să se ascundă, orişice-ar veni.

Eram atât de singur şi rănit
De fiecare stea, în mine-nchis,
C-atunci când ai chemat nici n-am clipit,
Prea doborât de-nsiguratul vis.

Şi ai strigat din nou şi a mijit
La răsărit un abur de chemări,
Că pentru-ntâia dată am clipit
Din inimă ca din senine zări.


Când mă cheamă Tata

aprilie 5, 2009

Nu şterge de pe ochii mei lumina
Ce-ai presărat pe fiecare vis
Când florile şi soarele-ai descris.
Nu-mi rupe dintre dealuri rădăcina…

O vorbă doar mai stă să o rostesc,
O casă încă este casa mea,
În învelişul ăsta care vrea
Să se deschidă şi să-l părăsesc.

Şi am în mine dor de amândoi.
Copil ce sunt, aş vrea copilării,
Să pot zburda în voie pe câmpii.
Dar când mă cheamă Tata, plec ‘napoi!

Şi voi lăsa copiilor ăst joc
De-a cinevaua-n lumea fără chip.
În care n-apucai să mă-nfirip
Că n-a mai fost şi n-o să fie loc.


Doamne, Te chem

iulie 6, 2008

Vii, Doamne, zi de zi pe la mine
Ca să vezi cât aer mi-a mai rămas,
Cât zbor în a Ta adâncime, câtă oră în ceas,
Câtă iubire în palme pentru alint
Cât eu în ceea ce simt…

Cine ştie încotro aş naviga, de n-ai veni,
Deriva luminii poate să doară cumplit
Când nu-mbrăţişezi Tu ce am eu de iubit,
Când nu mă temi Tu de primejdia eu
Şi de pământiul mereu…

Ia-ne de mână şi întreabă-ne cât
Din toată oboseala noastră e iubire
Ca să ştim de unde lecuire
Să-ntrepătrundem lumii de urât
Şi lacrimilor ei deznodământ.

Doamne, Te chem cu toate disperările
De parcă nu le-ai şti cum vuiesc,
După nori când se împleticesc
Stolurile morţii, cocorile
Ce sângeră zorile.


Scrise la Felix 05 (Vino zilnic)

iunie 15, 2008

Vino zilnic

Vino zilnic, Doamne, în popasul inimii mele,
Fă-ţi mare galilee din sentimentele ei
Şi cu pasul mersului Tău învaţă-le vele
Pe care să le adii ca frunzele pe alei.

Doamne, zilnic vino şi mă suspină deplin
Să nu mai ştiu nici eu că respir
Capătul ăsta de moarte şi chin
Peste carul inimii coviltir…

De n-ar fi zile pe lume, Tu tot ai veni,
Prinde-mă cu ochii deschişi şi înalţi,
Să ai unde, pe ape de vei porni,
Să Te descalţi.

Şi în cele mai din urmă mirări
În care postesc ucenicii spre zi,
Învaţă-mă să Te răspund la-ntrebări
Cu poezii.