Alegerea şi nealegerea

ianuarie 31, 2009

Înţeleg că Dumnezeu vede nu doar alegerea pe care eu o voi face la un moment dat, şi care va fi un dat real al vieţii mele, ci vede toate celelalte alegeri posibile, nu doar pentru un moment dat – care nici nu îi apare ca moment dat, la El, care vede veşnicia – cu toate alternativele, cu toate cauzele istorice umane şi de biografie personală din virtual.
Înţelegem şi care e explicaţia prezenţei răului în lumea aceasta, singura reală, a creaţiei rostite de El. Pricepem cum de putem vorbi despre lumea căzută şi care este şi ar trebui să fie rolul şi rostul meu aici. Fundamentale întrebări! Cine sunt eu, să încerc să răspund? Şi dacă răspund, cu ce aş fi eu mai altfel decât alţii care s-au încumetat înainte de mine?
Dar simt că trebuie să încerc. Poate şi fiindcă răspunsurile auzite n-au fost satisfăcătoare. Citeam Scriptura şi adevărurile bâzâiau în mintea şi în inima mea ca un roi de albine. Imediat sesizam un bondar, în bâzâitul acesta. Ceva ce suna altcum decât ce-mi spunea mie Scriptura. Ea e sigurul mod de verificare. De aceea îi rog pe cititori să verifice cu Scriptura în mână tot ce li se pare speculaţie fără acoperire. Dacă mi se vor oferi explicaţii mai altfel şi mai adevărate, şi mi se va dovedi astfel că greşesc, sunt gata să retractez totul. Şi să plătesc, dacă va fi cazul.
E alegerea mea, să răspund. Puteam alege să tac. Nu aveam cum să aleg să nu aleg. Nealegerea… Dacă mă roagă cineva să-i spun care mi-e numele, pot să-i spun sau nu. Asta nu înseamnă că nu ştiu cine sunt. Ar trebui să nu fiu, ca să fie posibilă nealegerea. Aşa e şi la Dumnezeu. El nu putea alege să nu fie.
Am hotărât să scriu acest jurnal cu speranţa că, aşa cum aduc zilele evenimente de notat într-un jurnal obişnuit al unui îndrăgostit oarecare, aşa voi avea eu ce scrie despre şi din iubirea mea faţă de Dumnezeul meu… E normal – în sensul căderii omului – să fiu subiectiv. De-aia mi S-a revelat El în Scriptură şi tot de-aia a trimis pe Fiul Său, care a anihilat, asumându-Şi-o, subiectivitatea omenească. El, rostirea de Sine a Obiectivităţii absolute, Cel care cunoştea binele şi-L născuse, rostindu-L, şi care cunoştea răul şi-L nerostise, anulându-l… Şi subiectiv fiind, risc mereu să spun prostii… Doamne, fereşte-mă!


Crăciun sau Revoluţie?

decembrie 22, 2008

Ce vă sugerează 22 Decembrie? Revoluţia din Decembrie, veţi spune. Dar 25 decembrie? Păi, împuşcarea lui Ceauşescu! Atunci, unde a rămas Crăciunul? Poate durerea noastră l-a astupat, poate cerul a căzut cu tot cu sărbătoarea peste Ceauşeşti şi peste împuşcarea lor, că nu ştiam altceva în zilele alea decât să ne minunăm şi să ne îngrozim de judecata divină… Doamne, mai ştiu românii rugăciunea „Tatăl nostru”, cum o ştiau atunci?!

Mi-am petrecut zilele şi nopţile alea în primărie şi pe străzi, indiferent la pericolele împuşcăturilor. Brăila se laudă cu 53 de martiri. De „eroi” nu mai vorbesc. De grupul subversiv in care intrasem încă din vara lui ’89 cu încă patru prieteni (unul dintre ei a devenit primul primar „liber” brăilean) nu mai vorbeşte nimeni. Nu m-am considerat niciodată erou.

Am fost şi am donat sânge pentru răniţi. Atunci m-am căptuşit cu… 2 litere periculoase: B şi C! Cu astea nu pot să fac poezii, sunt litere hepatice, nume de viruşi. Abia anul ăsta, la aproape douăzeci de ani de atunci, după doi ani de când am făcut cererea, am început tratamentul cu interferon. Aşa că e posibil să am parte de încă o minune: descompletarea alfabetului hepatic.

Dar întrebarea rămâne: a fost Crăciun, sau a fost Revoluţie?


Fiecare în dreptul său

octombrie 9, 2008

Aşa a trecut prin timp omenescul. Aşa se naşte tradiţia. Memoria unei generaţii o modelează pe cea a generaţiei următoare, aşa cum, la nivel biologic, informaţia se transmite prin AND-ul specific. Memoria este AND-ul culturii şi civilizaţiei. Este veşnicia perindându-se prin clipele care alunecă dintr-una în alta, indiferente la drame sau bucurii, la viaţă şi moarte.

Îmi amintesc de pruncia mea, sau de ce-mi povestesc alţii despre ea. Sunt lucruri pe care nu mi le aduc aminte din experienţa mea, ca şi când nici nu eram. Dar ele au marcat profound evoluţia fiinţei mele, au lucrat în adânc şi în ascuns, unele dintre acestea înregistrate de alţii, care erau cu ochii pe mine.

Şi câte asemenea nu ni se întâmplă… Lucruri pe care nici nu le observăm, care ne caracterizează aşa de intim, săpate poate din pruncie în vieţile şi comportamentele noastre. Dar alţii le văd, se răsfrâng asupra lor şi îi alintă sau îi lovesc fără să ne dăm seama. Un ton, un cuvânt, un “da” sau un “nu”, o privire de drag sau de repulsie…

Aici lucreaza Dumnezeu. El vede totul, iar disponibilitatea Sa de a interveni e nelimitată. Ce rost ar avea acum să înşirui citate şi exemple biblice, să aliniez sfinţi mai recenţi sau mai îndepărtaţi, când ştiu că înţelegeţi exact despre ce vorbesc? Chiar şi cei care nu au citit niciodată Biblia şi nu s-au închinat niciodată, înţeleg. Fiindcă un for la care se raportează, are fiecare.

Cel mai întâlnit e sinele fiecăruia. Lumea e plină de “eu”ri cărora se închină, fiecare îl are pe al său. Al său e cel mai deştept, cel mai frumos, al său merită totul, dacă ceva e în neregulă, vinovaţi sunt ceilalţi, societatea, sistemul, guvernul, seceta, sau exploziile solare. Şi fiecare are opinii, care mai care mai de luat în seamă. Se luptă cu ceilalţi pentru drepturi… “Dreptul la opinie”, “dreptul de autor”… Fiecare în dreptul său…