Atâta seară

februarie 1, 2008

Atâta seară-n gând s-a adunat
Că şi cântarea-i roşie de-apus…
Atâta deal în mine ai urcat,
Şi-Ţi pregătisem şi o cruce sus,
Că nu mai ştiu dacă sunt eu sau nu
Cel ce se roagă şi Îţi spune Tu!
Şi nu mai ştiu, înlănţuit de lut,
Cum e apusul de la început. 

Nu merit ochiul Tău răscolitor
De viaţa mea ca de ceva iubit.
Nu am în închinare atât dor,
Nici în retine nu-i atât privit
Cât să-nţeleg ce limpede aşterni
Un alb pe-un crin, sau drumul sub un pas,
Zăpadă hrănitoare peste ierni,
Timpul în ani şi orele în ceas.

Mereu orbit de zarea fără mal,
Culeg din ierburi însemnări de melc.
Şi mi le fac alean, marş triumfal,
Ori o citire şi-un neînţeleg…
E vântul meu atât de scurt când vreau
O velă să înalţ şi să colind,
Că fără Tine, -n loc în larg s-o iau,
Mă adâncesc în valul clocotind…