Promisiune neamânată

ianuarie 1, 2009

Promiteam că voi începe să reiau în câte o postare zilnică, la acest început de an, unele dintre cele mai citite postări de până acum. Încerc să mă ţin de cuvânt. Şi… LA MULŢI ANI NEUITAŢI! cu Domnul! Aşadar…

„Pregătiţi calea Domnului până va veni El.”

Văd peste tot nevoia unor deschideri de noi porţi şi mă întreb mereu dacă sunt eu acela care trebuie să facă asta. Şi dacă o voi face, cine şi de ce m-ar putea acuza, dintre oameni? Şi chiar dacă ar face-o, ce importanţă ar mai avea, dacă eu, înaintea propriului cuget şi după standarde raportate la un absolut personal inspirat de Scriptură – e adevărat, mai mult sau mai puţin obiectivă, adaptarea, dar infailibilă sursa de inspiraţie – m-aş vedea curat?

Puteam alege altceva: să fac bani, de exemplu. Tare sunt apreciaţi cei care ştiu să facă bani! Dar banii pier o dată cu ei. Vine vremea când nu le vor mai fi de nici un folos. Tot ce au agonisit va rămâne altora. Vorbesc acum doar chemând la un minimum de bun simţ pe aceia care ştiu ce e acela bun simţ. Aşa că, tot întrebându-mă, am început să scriu. Pentru cineva care a mai făcut asta, adică a mai scris, ar trebui să nu fie greu.  Nu mă sperii… De când am adus siguranţă şi echilibru în viaţa mea – pe care, fără încercări dure nu ştiu dacă le-aş fi primit – am învăţat să le preţuiesc după cum merită, aceste încercări. Fiindcă adevărul din om rămâne adevăr, atunci când el se vede şi se arată aşa cum e: slab, neputincios, murdar şi gol. Restul e teorie sau ştiinţă fadă, exersarea orgolioasă a unui sine venit de nu ştiu unde şi ducându-se nu ştiu unde, care a învăţat să se autorenege fundamental încă de la început, de când specia biologică s-a constituit în ceea ce numim astăzi „om”.

Mă gândesc să povestesc o aventură. O aventură a scrierii. Cu sau fără vorbe meşteşugite, fără pretenţii de erudiţie (niciodată n-am fost un doct!), să poată să priceapă oricine, dar cu ecouri de poezie. Ce să fac, nu pot uita nici acum că scriu poezii. Doar zi după zi, notând totul întâi în inimă, în carnea ei astrală, cea pe care i-o mănâncă îngerii… Uite că am şi început să culeg printre vorbe pe acelea care calcă pe ape!

(va urma)


Anul nou – vremea deciziei

decembrie 31, 2008

Nu aşa că ne bucurăm la fiecare serbare de an nou? Ca şi când clipa asta nu marchează sfârşitul unei perioade din viaţă, trecerea ei în neştiutul din care a venit, ci doar un început a ceva ce poate fi bun, frumos adevărat şi, poate, nepieritor.

A ceva ce ne poate asigura împlinirea visurilor mereu alimentate cu speranţe. Nu e obligatoriu să fie aşa, dar nici obligatoriu să nu fie nu e. De aceea vremea asta e cea mai plină de croitori de planuri… Să vă spun ce plan am eu, legat de activitatea mea pe wordpress?

Daaa… Mă gânjdesc să trec la două postări pe zi, de la 1 ianuarie 2009. Una va fi ceva nou şi inedit, cea de-a doua, ceva în reluare. Nu ştiu cât de bun va fi totul. Dar voi încerca să aduc lucruri de calitate.

Vă urez, aşadar, LA MULŢI ANI! şi multe planuri frumoase! Iar de împlinirea lor să se ocupe Dumnezeu.


Psalmul de sub perfuzor 28

decembrie 30, 2008

O ştire aduce speranţa, o alta, dezamăgirea. Un nor aduce ploaie şi frig, altul umbră şi răcoare. Dumnezeu Îşi lasă mila Sa şi peste răi, ca şi peste buni… Uneori opreşte zăpada ca să pot adormi. Apoi îi dă iar drumul, ca să încolţească câte un vis. Şi de ficare dată e anul nou. Pământul nu are nimic de spus în toate astea. Nici altă stea.

Încolo clocotim de un dor neştiut ca păsările de zbor. De n-ar fi Cuvântul, propoziţiile ne-ar înghiţi într-o magmă a neînţelegerii, ne-ar sctâlci de nerostire şi de nedor, până la nimic. De ce tragi negrule de verde până se face iarba căprui şi unduirea ei moare? Nu îl lăsa, Doamne,eu vin undeva , vine şi ştirea care aduce speranţa… Nu lăsa negrul să tragă de verde.

Şi de fiecare dată e anul nou. Ca o vopsea scorojită, zilele trecute desprinse dispar, umbra lor nu mai intră în nici un chenar, toamna trecută-i ca urma după galop, Doamne, mă tremură în Duhul Tău ca pe-un plop… Şi aşa, furându-mă rima, colind, anul cel nou de pe zidiri să-l desprind, cu zile cu tot, ca pe o scorojire până la iubire…


Surprizele lui Dumnezeu

decembrie 27, 2008


507991758

Abia am sărbătorit Crăciunul. Acum intrăm şi în Anul Nou… Cu ce am rămas? Ce ne aşteaptă? O cântare fără egal a precedat Naşterea Pruncului Isus: cântarea Mariei. “„Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este Sfânt, şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.”

Maria nu a sărbătorit Crăciunul. Ea l-a trăit. A avut parte de cea mai mare surpriză făcută vreodată unui muritor. Putea refuza darul Celui Atotputernic, putea pune condiţii sau invoca scuze, dar credincioşia şi “starea smerită” a inimii ei n-au lăsat-o să facă asta.

Dumnezeu are surprizele Sale pentru fiecare dintre noi. Anul care va începe va aduce cu sine toate aceste surprize binecuvântate. Suntem gata să ne bucurăm de ele aşa cum a ştiut să se bucure Maria?

Ea a avut parte de surpriza de a face ca omenirea întreagă călătoare în întuneric să vadă o mare lumină, să fie cea prin care s-a împlinit o aşteptare de veacuri. Ce profeţie se va împlini anul acesta prin noi?

Prorocul Isaia spune: “Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor, şi locurile strîmbe în locuri netede: iată ce voi face, şi nu-i voi părăsi.” Vom fi noi aceia prin care se va împlini această profeţie? Conform ei, oricât de necunoscut ne-ar fi viitorul, orice ne-ar rezerva anul 2009, oricât de nepătruns ar fi întunericul zilelor ce vor veni, noi n-avem nevoie de ghicitori sau zodiace. Doar de surpriza Mariei.

Pentru a primi însa această surpriză, Maria a arătat lui Dumnezeu ceva deosebit: “starea smerită a roabei Sale”. O smerenie conştientă şi consecventă, o stare existenţială a inimii ei. Era ceea ce o făcuse vrednică de a fi numită “Fericită”. Neamurile o vor numi aşa fiindcă Dumnezeu o făcuse aşa. Şi totuşi ea işi vede, chiar şi în această fericire starea smerită de roabă a Domnului.

Sunt atâţia oameni umili, neînsemnaţi, dar odată promovaţi în locuri înalte pierd cu totul până şi amintirea smereniei lor iniţiale… Din păcate sunt mulţi din aceştia chiar printre “liderii” creştini. Surprizele lui Dumnezeu nu pot fi primite decât într-o stare smerită. Suntem gata să primim surprizele lui Dumnezeu în 2009?


Anul 2009 – anul Wurmbrand

decembrie 26, 2008

Un prieten mi-a trimis o informaţie. Eu cred că merită să fie luată în considerare. Este vorba despe „Anul Wurmband”.

El spune:  „Ma refer aici la declararea Anului 2009 drept Anul Wurmbrand, dat fiind faptul ca se comemoreaza centenarul nasterii fr. Richard. Personal, cred ca e o sansa unica de a readuce inaintea opiniei publice persoana si lucrarea dansului, recuperandu-l cumva pentru generatia actuala. Printre initiative, este in curs de pregatire lansarea site-ului www.richard-wurmbrand.ro , eveniment preconizat sa aiba loc la 1 ianuarie.

Mai multe despre aceasta initiativa gasesti aici:

http://www.mersulvremurilor.ro/cetate/anul-2009-anul-wurmbrand/ si aici:
http://www.libertatereligioasa.ro/eveniment/anul-2009-anul-wurmbrand/

Adaug această informaţie, sperând că vă este de folos!


Crăciun fericit! şi La mulţi ani!

decembrie 25, 2008

Fie ca, de la cel dintâi scâncet şi până la ridicarea în slavă, Pruncul să vă umple cu viaţa-I şi cu binecuvântările Lui!


Calendarul lui Dumnezeu

decembrie 31, 2007

Iată începutul unui nou an. Anul de graţie 2008. Să ne urăm binevoitori toate cele bune şi La mulţi ani!, apoi să uităm de el, trăindu-l.
  
E suficient să punem un calendar pe perete sau pe birou ca să ştim ce zi e şi cum stăm cu planificările, când ne programăm cutare sau cutare activitate, sau concediul de odihnă…  Dar la calendarul lui Dumnezeu ne-am gândit? Dacă nu, e timpul să-l întrebăm pe Evanghelistul Matei, care ne relatează ce ne spune Domnul Isus despre calendarul acesta.
 
Niciodată, vremurile descrise ca “vremea lui Noe” n-au fost mai aprig manifeste, mai aprins colorate, ca acum. Lumea se desfată din plin în mizeria sfidării voii divine, aproape toţi oamenii, de la cele mei fragede vârste până la senectute, caută distracţii şi împliniri ale unui sine prin definiţie corupt, egoist şi rău.
  
Sentimentalismul impus ca normă a înlocuit trăirile responsabile. Când ajutăm, o facem ca să ne simţim noi bine, nu contează prea mult aproapele… Ca să fim văzuţi, sau dintr-un spirit gregar specific…
 
Structurile societăţii de consum înăbuşă eforturile apropierii unei anumite condiţii spirituale, către care însă tindem. Dovadă sunt multele religii şi “mişcări spirituale”, atâţia şi atâţia hristoşi mincinoşi…
  
Chiar şi noi, cei ce ne declarăm credincioşi, împărţim realitatea în umană, pe de o parte, cu regulile corespunzătoare lumii şi cu eforturi din partea noastră de a-i conveni, şi în realitate spirituală total deosebită, pe de alta, care tinde din ce în ce mai mult către o activitate de duminică, fadă şi de multe ori –  şi pentru mulţi – plictisitoare.

Dar vedem lumea grăbindu-se spre undeva cu paşi mari, din ce în ce mai mari. Oare nu sunt acestea zile în calendarul lui Dumnezeu? Oare nu avem nevoie mai mult ca niciodată de semnele clare, vestite cu trâmbiţe apocaliptice, ale apropierii salvării, ale revenirii Împăratului lumii…?
 
Naştem copii, ei ne aduc nepoţi, fiecare generaţie e o zi în acest calendar. Şi filă de filă, el pătrunde-n ceva ce numim istorie şi nu înţelege niciodată deplin, dar ne facem mereu că-nţelegem… Oare nu rupem ultima filă? Oare nu vine acum Anul Nou? Anul cel Nou din calendarul lui Dumnezeu…? Când nu „La mulţi ani!” se va spune, ci ” La multe şi cu Domnul veşnicii!”?