Doamne, ţine-l…, să-i dau!

februarie 16, 2008

Aţi văzut oameni loviţi, răniţi de „rugăciuni” de genul ăsta şi nu numai de rugăciuni, desigur, rostite doar în taina inimii unora, doar în inconştienţa lor egoistă…?

Se întâmplă uneori să stai undeva unde Domnul te vrea, fiindcă Domnul te vrea. Dar un altul crede că el e cel care te-a adus acolo şi ca atare, când îi vine lui pe interes, te zvârle.

Dacă stai totuşi, hotărât să înduri, el mai abitir îţi dă, până pleci singur. Şi se mai şi justifică explicând cu un cinism de râs, că nu vrea decât să înveţi… răbdarea!

Ei, vă daţi seama ce spectacol poate deveni ăsta când cel care dă este un chipurile pastor, de fapt un om expirat căruia Dumnezeu îi tot arată că trebuie să plece, dar el se cramponează de coarnele altarului şi ţipă din toţi împuţinaţii lui rărunchi că are sprijin american şi nu poate pleca.

Am mai pomenit acum câtva timp despre asta. Acum se pare că deznodământul se produce. Se pare că cel înţelept va ceda. Fiindcă dacă eşti lovit, ai şanse să înveţi răbdarea, dar nu dacă ţi se ia şi gâtul.

Da, Domnul are locul său binecuvântat pentru fiecare. Şi poate că e chiar nevoie să învăţăm răbdarea, uneori. Dar vai de cel prin care vine suferinţa!

Cristi a plecat de atunci. Marius pleacă acum. El rămâne cu ajutorul americanilor, până vor înţelege şi ăia cu cine au de-a face.

Eu nu mai am ce pierde.