de n-ar fi aur la capătul trudei

mai 26, 2009

***
de n-ar fi aur la capătul trudei
nu s-ar mai avânta căutătorii în labirint
sunetul de corn nu ar mai aduna vânătorii în hăituiri
şi întotdeauna
libertatea în Hristos are un preţ al ei
care doare uneori atunci
când căutătorii devin aurul căutat
iar vânătorii cerbul cel falnic de la izvoare

de n-ar fi aur la capătul trudei
nu ar străluci nimic din ce doare


Psalmul de sub perfuzor -30-

ianuarie 22, 2009

Iată-mă, Doamne, mărunţind în oglindă impresii despre nesiguranţa dintre maluri a fluviului. Iată-mă visând bâtlanii întortochierii de mine în creuzetul câte unui sentiment, în samavolnicia câte unei clipe viclene, vecină cu disperarea. Iată-mă învrăjbind idei şi obiecte, ca şi când le-aş putea stăpâni…

De ce nu mă ierţi de lume, aşa cum mă ierţi de mine, de ce nu mă îmbraci în fragii ignoranţei, în coclaurii indiferenţei? De ce mă doare lumea ca o atelă prost pusă peste o fractură de iubire pierdută? Atâta cântec am irosit ascultând-o, lumea, şi neînvăţând nimic, atâta simfonie de alint am izgonit, iar pirderea asta trăire numit-o-am, că acum ştiu şi pleava din pumnii bunicului… Dar asta nu mă face grâu.

Acum iernez în durere ca o gospodărie de ţară în sărbători, cu acoperişul în râna apusului. Acum muşc mărul căzut în ierburile anotimpurilor ca şi cum l-aş ţine de cerul albastru, în timp ce iubesc, iubesc, iubesc fără să mai numesc, doar cu iubirea. Acum aerul îl încheg în credinţă şi speranţă, de mă dă iubirea pe dimprejur…


Psalmul de sub perfuzor 4

iunie 24, 2008

De când am învăţat frigul, cerul e bolnav de pojar… Stă internat în amintirile mele şi bate din aripi. Are mai multe adâncimi decât oricât aş putea cădea eu vreodată şi îmi spune despre ele că sunt suiş. Apoi învăţ să iernez.

Doamne, fă ochii în patru, că tare-s bolnav: nu tu felinar, nu tu feştilă, măcar o scânteie albastră, nu Tu… Încep să flutur culorile cu sorbituri mici, ca pe iaurt. La ora de vizită vine mormântul şi mă întreabă dacă sunt bine, se interesează cât de roz am visat.

De ce să mă tem? Apa e plină de urme de paşi. Pământul, la fel. Dacă toate ar începe deodată să cânte, Domnul ar apărea iar. Eu aş face valurile mai mici, apoi m-aş dez-mici şi m-aş dezmetici, iar El ar potoli furtuna.

E bine când El potoleşte furtunile, ce bine e când răsare… Pleacă tot omul la treburi şi seara vine cu pâinea, de-atâta zi-ntreagă.

Dacă n-ar fi şi iarnă în lume, n-am face pârtii. Sau om de zăpadă, sau sănii… Doamne, deschide un strop de ninsoare şi vom vedea…