Mai bate, inimă

________________________________________________________

Mai bate, inimă, spune-I Domnului, rar,
ca frigul ţi-a frânt aripa alba…Iată,
acum agăţată-i în vânt, ca-ntr-un par,
şi-i gata s-o-ngheţe şi pe cealaltă.

Spune-I că nu mai poţi zbura, că nu mai ştii
drumul din aer al rugăciunilor.
Că nu mai cântă ca-n copilării
lemnul merilor, perilor, prunilor…

Spune-I cât te doare frica din ceilalţi,
visele din pietrele ce le pun căpătâi,
că, pe deasupra, plopii sunt mai înalţi,
că nu poţi, dedesubt, să mai rămâi.

Şi apoi, bate rar şi ascultă atentă:
El îţi va răspunde cu tine la toate.
Fiinţa Lui te va face rostire fluentă.
Mai bate, inimă… Bate!

6 Responses to Mai bate, inimă

  1. E spune:

    O fi si asta un secret, fie crunta suferinta, numai inima sa mai bata…

  2. ionatan spune:

    Secretul e raspunsul Lui. Si El raspunde cu inima noastra…

  3. Mariana spune:

    Of! Mai bate, inimă, mai bate!
    Am scris azi o poezie ,,Dor de zbor” încă e pe hârtie…poate mâine o voi posta pe blogul meu 🙂

    PS. Sunt Maria Doina…am revenit, dar cu numele Mariana, fiindcă aşa mă strigă familia si cunoscuţii.
    Pe curand!

  4. dinu spune:

    implicare

    toate bătăile inimii mele
    fuseseră arse în ape de dor,
    în focul iubirii, în râs de lalele,
    în calmul luminii, neschimbător.

    clădeam din seminţe de gând curcubee,
    punţi azurii peste certe-ntrebări.
    n-aveam în mâini înţeles şi nici cheie
    să pot descuia ferecate cămări…

    pe drumul ideilor mari, implicarea
    lucea ca o rază de soare imberb.
    pe mine, în piept, m-apăsa înserarea
    adulmecare mirată de cerb.

    când voi ajunge să pipăi petala
    atâtor suspine ascunse-n mister,
    ucise vor fi vanitatea şi fala
    pe ochi coborând înălţarea la cer.

    nicholas dinu

  5. La multi ani si umpluti cu frumuseti iti doresc.
    Fie ca inima ta sa bata in continuare inaripari poetice.

  6. ionatan spune:

    Iti multumesc, academicianule, chiar daca nae…

Lasă un răspuns către E Anulează răspunsul