Când mă cheamă Tata

Nu şterge de pe ochii mei lumina
Ce-ai presărat pe fiecare vis
Când florile şi soarele-ai descris.
Nu-mi rupe dintre dealuri rădăcina…

O vorbă doar mai stă să o rostesc,
O casă încă este casa mea,
În învelişul ăsta care vrea
Să se deschidă şi să-l părăsesc.

Şi am în mine dor de amândoi.
Copil ce sunt, aş vrea copilării,
Să pot zburda în voie pe câmpii.
Dar când mă cheamă Tata, plec ‘napoi!

Şi voi lăsa copiilor ăst joc
De-a cinevaua-n lumea fără chip.
În care n-apucai să mă-nfirip
Că n-a mai fost şi n-o să fie loc.

4 răspunsuri la Când mă cheamă Tata

  1. Sorina spune:

    Pe masura ce se scurge nisipul din clepsidra vietii, ramanem mai mult sau mai putin copii, in suflete… Dar, cu siguranta, ramanem mereu copiii Parintelui nostru…

  2. ionatan spune:

    Da, Sorina, şi atâtea jocuri minunate ne învaţă…!🙂 Iar cel mai frumos dintre toate e închinarea.

  3. xdynx spune:

    Pianul se aude bine …

  4. ionatan spune:

    Înţeleg că restul se aude mai prost… Da poţi citi.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: