Întotdeauna vremii

aprilie 2, 2009

Întotdeauna vremii

Întotdeauna vremii a picurat păduri
Şi împrejur pe dealuri şi-n văile cu scai…
Tu eşti Preadenumitul şi ploaia cea erai
Ce peste buni alină şi peste răi, securi.

Departe e şi nu e lumina ce-o vedeam
Şi flacăra-i cum toată curândă e-n istov,
În fluturarea serii şi-a flamurilor mov
Întrezăream culoarea fiinţei ce eram.

Mă dumireşti, Stăpâne, de-atâtea întrebări
De parcă ştirea lumii sunt munţii cei semeţi…
Scot iernile luminii din ochii mei nămeţi
Şi îi răstoarnă peste câmpiile mirări.

De-un ocoliş de umbră mai am a mă-nfrica:
Întotdeauna vremii cum ştie a mă şti?
Când mă pronunţi pe nume, abia atunci a fi
Mă este cum se este pe lume voia Ta.