În adâncimi de ambră

În adâncimi
de ambră

Clintitu-s-a culoarea în adâncimi de ambră,
petale vesperale în ea au fluturat.
Când cuiul Îţi străpunse cu trosnet alba gambă,
în inima luminii un munte s-a mişcat.

Un vaier taie plopii în nordice fărâme
de lacrimă stindardă plutindă în văleat,
iar strigătul durerii, ca valul cel în spume,
a inundat clopotniţi chiar şi la noi în sat.

Nu ştim, prea bine zis-ai, ce facem, ce vorbim-
o negură cuprins-a şi fapte şi cuvinte.
Dar înţelesuri clare în ambre-oblăduim,
iar cerul şi pământul nu-s mai ca înainte.

Ne-nferecă în moale manta o zi făţişă,
cu nouri de cădelniţi ce-ar vrea să Te ascundă.
Doar inima, sărmana, doar ea porni, pieptişă
spre clipa învierii din negura străfundă…

Făcut-am pribegie din nemişcata-Ţi cruce,
târând-o fiecare cum am crezut…Ne iartă!
Întoarcem cu ruşine ce mai putem aduce:
pe noi şi-ntunecata durerii noastre piatră.

Căci nu putut-am, Doamne, mărturisi întregul
mormânt al învierii…Nici chiar un colţişor!
Fărâmă-ne-n cerbicea şi ochiul ni-l dezlegu-l
şi ni-l aprinde-n ambra-nvierii-ncetişor…

2 răspunsuri la În adâncimi de ambră

  1. nicholas dinu spune:

    Erai curcubeul

    Suspine zburau înspre stele
    În liniştea blândă a serii…
    Bând cupa păcatelor mele
    Suiai povârnişul durerii.

    Apoi, în a nopţii răcoare,
    Cu Faţa în lutul uscat,
    Erai Dumnezeul ce moare
    Pentr-un pământ vinovat.

    Broboane de sânge, din frunte,
    Sclipind ca perlele-n praf,
    În al supliciului munte
    Săpau cel mai sfânt epitaf:

    „Atât, Dumnezeul cel viu
    Iubit-a lumea pierdută
    C-a dat pe singurul Fiu,
    Odrasla, în iesle născută,

    Ca oricine crede în El
    Să nu piară în iazul amar
    Ci Viaţa şi-al Păcii inel
    Să le primească în dar”!…

    Acolo, condamnat de istorie,
    Ardeai în para iubirii
    Şi-n ceasul de sfântă memorie
    Te-au iubit doar trandafirii!

    Pe cruce, în plânsul măslinilor,
    Sorbeai paharul durerii
    Ştiind că-n pironirea mâinilor
    Sta siguranţa-nvierii.

    Erai curcubeul iertării
    În crevasul urii, nestins!
    Zdrobind însă duhul negării,
    Moartea, prin moarte-ai învins!

    O, Golgotă minunată,
    Izvor de lumină, etern!
    Ce raze, ce pace curată
    Pe inima mea tu aşterni!

    Aş vrea cu harpă de aur
    Un imn de-nchinare, un cânt
    Să-nalţ din al gurii tezaur
    Mântuitorului sfânt!

    **

    Azi, crezul mă poartă ‘napoi
    Cum cuibul cheamă lăstunul,
    Urcăm suferind amândoi
    Pe lemnul sortit pentru Unul!

    Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu
    Cristos trăieşte în mine
    El – Om, Adonai, Dumnezeu –
    Mă-nveşniceşte în Sine!

    nicholas dinu

  2. ionatan spune:

    Cântă frumos poezia ta, se împleteşte bine aici…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: