Îl văd pe Domnul

martie 28, 2009

Frâng stăncuţele pe-un câmp aripi vânturii,
Gândurite stau priviri în cereşti copii,
Legănată umblă-n tei ambră de visări,
Parc-ar fi zenit când iei norul de pe zări.

Se ascund în chihlimbar anotimpuri verzi,
Au trecut în necuprins vorbe-n care crezi.
Pascu-le şi le tot mân spre o rimă iar:
Vorbele mi-au îngropat viaţa-n calendar.

Şi de-atâta peisaj, ochiul meu e dus
Tocma-n tinda unui deal şi priveşte-n sus:
De acolo vin culcuş, aripi de iubiri,
Clocotiri de echinocşi parcă-s regăsiri

De-adevăr înveşmântat în vorbiri de nea,
Prinsă-n cuie de argint pe fiinţa Sa…
Şi nu tremur, ci-anotimp am în pălmi sclipind
Când Îl văd pe Domnul meu lumile iubind.