Învăţătorul şi Domnul

maini1.jpg

„După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci Sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi Sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.”

Nu vreau să spun de la mine. Nu sunt eu învăţătorul cuiva, ci El. Cum se face asta? Vreţi să mai spun odată ce şi cum cu viaţa mea? Bine, e valabil pentru mine, dar Învăţătorul e Acelaşi. Sau nu…? Cert e că a ştiut să mă facă să înţeleg. „Îţi explic până-nţelegi.” mi-a spus, şi mi-a pus în mână Cartea.

Nu ştiu exact cum se termină, sunt la început. Apoi trebuie să trec clasa. Sau să rămân repetent definitiv. Că asta ar fi alternativa. Dar sunt ambiţios. N-am de gând să rămân repetent. Şi îmi iubesc Învăţătorul. Aşa lecţii frumoase ţine… Nu concep să lipsesc de la vreo oră de-a Lui. El ştie tot. Toate lucrurile au fost făcute prin El şi pentru El. Mă învaţă despre mine şi despre soare, despre univers şi despre bunele maniere. Îmi arată cum să ţin furculiţa când tremur de frigul lumii. Mă învaţă cum e orice întâmplare domesticită şi înhămată la căruţa Lui. Apoi mă trimite în sat să anunţ lumea să se pregătească de nuntă. Va avea o nuntă ca-n poveşti. Mai trebuie să fie gata mireasa… El e gata de mult.

Îmi place promptitudinea Lui. Nu lipseşte niciodată când Îl rog să mă asculte. Când vorbim, mă lasă să spun tot ce am pe suflet, apoi mă ia de după umeri şi îmi zice: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.”

Atunci chiar sunt fericit. Nu ştiu exact de ce, de sărac în duh, de blând, de neprihănit, sau de prigonit. Sau de toate-odată. Dar ceva-ceva trebuie să fie, dacă sunt fericit… Nu L-am văzut aşa mereu. Poate nici voi nu-L vedeţi aşa. Atunci cum vreţi să fiţi fericiţi?

E Învăţătorul meu în problemele mele cele mai intime. Desparte măduva şi rărunchii sentimentelor şi gândurilor mele cum despart eu oile de capre, aşa de bine mă ştie. Şi pe tine te ştie la fel. Şi are o putere, cum numai Împăratul Împăraţilor poate avea. Şi chiar asta şi e. Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor. De cine să mă tem? De cine să-mi fie frică? Este Domnul universului meu interior ca şi al universului care mă înconjoară. De la înălţimea crucii Lui se vede veşnicia ca-n palmă. Şi ea i se arată curăţată de rău şi de păcat. Normal că sunt şi eu acolo. Şi tu. Ştiţi care e proba trecerii clasei, la şcoala Lui? Suitul pe cruce! Abia atunci vom vedea curăţenia făcută de El.

Trebuie doar să vrei. Să vrei să fie Învăţătorul tău. Dacă accepţi asta, devine Domnul tău. Şi al întregii realităţi în care te mişti. Şi cea dinăuntru şi cea din afară. Şi firele unei ţesături minunate se leagă ca-ntr-un tainic război de ţesut. Iese un ştergar de şters picioarele celorlalţi, de nici nu-ţi închipui! Sau o cămaşă de tras la sorţi care te va condamna veşnic. Ce faci tu, cât El e pe cruce? Te joci cu zarul vieţii tale, jinduindu-I cămaşa? Nu-ţi dai seama că El Este şi rămâne Domn? Mă întreb şi te întreb.

Îi spunem Învăţător şi Domn, dar ne jucăm cu zarurile întâmplărilor măsluindu-le astfel încât ceilalţi să creadă că măcar cămaşa Lui ne aparţine… E bine cu El pe cruce, Gloria Îi e la pământ şi poate fi terfelită, apoi însuşită de noi. Groaznică înşelătorie! El e viu. El e Domn! Ne cheamă la nuntă. Cu ce ne îmbrăcăm? Vom avea curajul să-I purtăm cămaşa?

Mulţi oameni cred că e suficientă o religie tradiţională. Sau că experienţele minunate, unice, ale unei întâlniri cu Hristos sunt de natură a conferi mântuirea urmărită. Se înşeală. Şi înşeală şi pe alţii. Căci acolo unde păcatul îşi pierde semnificaţia, mântuirea şi-o pierde şi ea pe a ei. Învăţătorul mi-a spus altfel. Dacă vouă nu vă spune tot aşa, înseamnă că cineva a greşit şcoala. E grav, să greşeşti şcoala. De ce nu ne trimitem copii singuri în primele zile când merg la şcoală? Eu, de pildă, n-am avut curajul să-i trimit pe-ai mei singuri. Unii chiar preferă un învăţător anume, se luptă ca odrasla să ajungă în clasa acestuia…

Un răspuns la Învăţătorul şi Domnul

  1. […] Da, sunt un om pe care îl marchează sentimentele. De la ele la cuvinte e doar un infinit! Dumnezeu este una cu Cuvântul Său, învăţându-mă. Îmi iubesc Învăţătorul. Am mai spus asta AICI […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: