Către casă

Eram singur şi sufletul îmi era ca un ecou
Al iubirii din naşterea aceea din nou.
Singur în liniştea însufleţită de îngeri subţiri,
Trăgători în frumuseţe cu ghiulele de trandafiri.

După ce a trecut Dumnezeu pe acolo, apa vuia
De paşii minunii călătoare peste furtuni.
Din deziluziile poverii o libertate scăpa:
Doamne, din ce în ce mai adâncuri viaţa mea s-o aduni.

Şi de atâta îndrăgostire mă chemai ca pe Tine,
Atât de apropape că pleoapele noastre se atingeau
Ca mersul acela pe ape cu o tandră neadâncime
În care doar ucenicii Tăi încăpeau.

Da, eu am şi acuma tălpi care se arcuiesc
Ducând urma valului ca pe-o grimasă
A scufundării în larg a oricărui gând pământesc,
Dar ştiu că merg către casă.

2 răspunsuri la Către casă

  1. Oana spune:

    Am spus cindva unui om tare drag mie ca… „Acasa este acolo unde iti e inima”. Raspunsul primit, si anume ca ‘inima e in piept’… a avut menirea sa ma zdruncine …destul de tare la vremea respectiva. Domnul nostru Hristos a avut, insa, grija sa nu imi pierd increderea ca…da, intr-adevar Acasa chiar ESTE doar acolo unde iti e inima. Iar scrierile tale, Ionatan, inclusiv aceasta poezie, au contribuit la intarirea acestei convingeri. Iti multumesc.

  2. ionatan spune:

    Dacă acasă e în piept,
    Dumnezeu e drumul cel mai scurt până acolo!

    Eu îţi mulţumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: