Numai pentru a mă auzi vorbind…?

Măi, dar omul ăsta vrea să spună ceva, sau doar să se audă vorbind? se pot întreba unii.
Nu-i nimic, iubirea ţine cu mine. Nu ţine de mine, adică nu hotărăsc eu. Dar ţine cu mine. Adică Se gândeşte şi la mine când hotărăsc alţii. Sau eu cu ea. Adică mă gândesc la El atunci când iau o hotărâre. Înseamnă că ţine şi de mine… Iubirea este una singură şi adevărată. Ea nu poate decât să ţină cu mine. Cu noi. Adică şi cu tine. Cu toţi oamenii. Cu lumea. Iubirea ne vede intrând sau ieşind în şi din ură, şi-o doare sau o împlineşte calea pe care-am apucat.
Ea, această iubire care este Dumnezeu Însuşi, a generat propriul Său Plan al realităţii creaţiei, faţă de care are propria Sa atitudine, care nu poate fi decât de comunicare. De relaţie pornită din iubire, zidită din iubire, împlinită în iubire şi radiind iubire. Dumnezeu nu Se joacă. El nu face nimic gratuit sau fără sens. Atunci, ce sens au toate…?
Spuneam, citându-l pe psalmistul şi regele David, că Dumnezeu spune şi se face, porunceşte, şi ce porunceşte El ia fiinţă. În cartea prorocului Isaia, Domnul zice

: „De multă vreme am făcut cele dintâi proorocii, din gura Mea au ieşit, şi Eu le-am vestit: deodată am lucrat, şi s-au împlinit.” Eu pot gândi fiinţa, dar nu o pot face. Eu pot spune „floare-albastră”, dar nu o pot crea. Nu o pot duce la îndeplinire. O pot rupe, dacă asta vreau. Aşa cum pot rupe pacea din lume, aducând pustiirea unui război.
A spus-o Dumnezeu, această viaţă. Această realitate a prorocit-o El. Eu nu văd decât una din vieţile mele posibile, pe aceea care mi se întâmplă. Dar ele sunt în număr infinit. Sunt gândite de El. La El nu există tăcere. Adică gânduri neîmplinite, lapsusuri…
Gândurile Lui sunt vii. El le-a analizat şi a văzut finalitatea fiecăruia. Şi S-a pronunţat. A ales. Acesta este planul Meu, a rostit El. Alegerea Sa a fost rostirea Sa. A transferat unul din gândurile Sale din virtual în real prin creaţie. Pe acela care corespundea întocmai, în finalitatea lui, Fiinţei Sale.
Hei, dar spuneai că toate gândurile Sale au viaţă. Ce s-a întâmplat cu acelea nerostite? veţi întreba. A mai fost cineva care s-a întrebat. Era acolo, admira toată această glorie manifestându-Se, vedea puzderia de gânduri divine refuzate rostirii creatoare… Dar e păcat, s-a gândit personajul nostru, de atâta gândire irosită în virtual. Ia să fac eu ceva cu toate aceste gunoaie divine…! Şi a pus mâna pe ele. S-a identificat cu ele cum S-a identificat Dumnezeu cu Planul Său. Dar tot fără chip erau. Fără chip şi asemănare. Şi cei doi s-au făcut una, în pieire. Amăgitorul şi gândurile imposibile ale lui Dumnezeu. S-au făcut una. Biografii de ieri, de azi şi de mâine, infestate de pieire.
Numai că Dumnezeu alesese Adevărul. Toate acele „resturi” de veşnicie, toate acele alternative la existenţa aleasă de El erau minciuna. Desigur, erau tot Dumnezeu, dar erau gândite de El ca imposibile. Nu au ajuns rostire de Sine a Lui, nu puteau fi Cuvânt divin.
Erau doar tăcere care nu avea să existe vreodată. Erau opusul Cuvântului. Aşa, personajul nostru a devenit tatăl minciunii. Dacă Cuvântul este Adevărul, atunci minciuna nu poate fi decât nespunerea acestui Cuvânt, nealegerea Lui. Atunci şi aşa a fost alungată minciuna din prezenţa lui Dumnezeu. Iar unirea cu biografiile pământeşti i-a asigurat căderea ca de fulger, pe pământ… În sfârşit, devenise stăpânitor al veacului acestuia. Toată creaţia părea a-i aparţine. Dar nu mai corespundea intenţiilor lui Dumnezeu. Devenise ireal şi dăunător. Era inutil slavei Sale. El credea că a devenit Dumnezeu.
Cu înşelătoria asta a sedus-o pe Eva. Rezultatul îl ştim. Omul a devenit din instrument al Glorificării divine, subiect al pendulării materiei între bine şi rău. Fiindcă realitatea n-ar avea dimensiuni morale fără subiectivitatea noastră. A devenit, din chipul şi asemănarea Adevărului absolut, pur şi simplu un alt chip şi o altă asemănare: a aceluia care-i deschisese orizontul cunoaşterii prin sine şi pentru sine.
Toată creaţia îi este datoare minunatei rostiri de Sine a lui Dumnezeu, a alegerii Sale de a-Şi manifesta Gloria. Alegere ce a generat un Plan. De a-Şi exprima obiectivitatea absoluta a Sinelui Său, a subiectivităţii Sale. Tot ceea ce a ajuns la existenţă reală, concretă, obiectivă, a ajuns datorită rostirii Lui. El nu putea rosti minciuna şi n-a rostit-o. N-a ales suferinţa, pentru creaţia Sa. Nu a numit răul. Le-a ştiut cum ştie totul. Binele şi răul… Unul din pomi. Din cei doi pomi sădiţi de El în milocul grădinii. De El, Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Între aceste coordonate suntem şi noi, derivând în bărcile sparte ale subiectivităţilor noastre…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: