Trăişte-ţi veşnicia!

Ce e Cuvântul, la Dumnezeu?

Este Însăşi Fiinţa Lui. Măreţia a ceea ce apostolul Ioan numea, spunând că „La început era Cuvântul…”, nu poate fi cuprinsă în cuvintele noastre. Mintea omenească nu are acum capacitatea necesară să se apropie de natura exactă a ceea ce i-a dat naştere. Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” (Exod 33:20). „Faţa” Lui este prezenţa Lui în plenitudinea manifestărilor ei, este flacăra în mijlocul căreia orice substanţă de altă natură decât focul îşi pierde sau îţi modifică propria-i alcătuire.

De mii de ani, generaţie după generaţie, oamenii au tot dat ocol ideii de Dumnezeire. Filozofii sofisticate  au căutat să-i creioneze un chip de care să se poată apropia, fără a fi mistuiţi aceia care au mizat pe umila stare a minţii omeneşti. Religiile au pus accentul pe „încălzirea” fiinţei la apropierea de această Flacără. Dar întotdeauna au rămas departe.

Să ne închipuim că ne plimbăm pe marginea unei fântâni şi încercăm să vedem apa din adânc. Numai că adâncimea e aşa de mare, că orice efort e zadarnic. E aşa de mare distanţa până la izvorul apelor ei, că oglinda proaspătă şi răcoritoare atât de râvnită, pare a nici nu fi. În aceste condiţii, apostolul Pavel scrie Efesenilor (şi nouă) aceste cuvinte: „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti…”   (Efeseni 1:17-20)  Trebuie o funie! O funie suficient de lungă şi o găleată. Dovada existenţei şi a calităţii apei din adânc nu poate fi făcută decât aducând la lumina zilei ceva din ea.

Cei mai mulţi oameni însetaţi vor să bea şi să se sature. După goane îndelungi prin pustiurile toride ale zilelor, epuizaţi de himerele atracţiilor lucitoare, de oglinzile false ale satisfacţiilor inconsistente sub aspect esenţial, însemnând oarece doar la nivelul senzaţiilor atât de trecătoare şi a unei mulţumiri de sine nejustificată sub aspectul ieşirii necondiţionate din scena lumii, cei mai mulţi oameni devin adepţii unei conduite de tipul „Trăieşte-ţi clipa”. Egoismul presupus de adoptarea acestui mod de a concepe viaţa nu are absolut deloc de-a face cu creştinismul, care cheamă în mod permanent şi fără a îngădui dubii, către altceva, cu totul altceva, ceva surprinzător, inimaginabil pentru gândirea comună condusă de un aprig instinct de supravieţuire a suportului material al vieţii, care, cu toate eforturile vreunei fiinţe, are clipele numărate. Acest „altceva” strigă clar „Trăieşte-ţi veşnicia!”   

Am băut din această Fântână!, le strig acestor oameni. E apă vie aici!  E altceva! Gustaţi! „El este şi răsplăteşte pe cei ce-L caută…”. „Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!” 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: