Cuvântul lui Dumnezeu

Pentru mine şi nu numai pentru mine, Cuvântul lui Dumnezeu revelat în Sfintele Scripturi reprezintă cea mai înaltă formă de exprimare care s-a putut constitui vreodată în veşnicie. Îl reprezintă pe Dumnezeu Însuşi. De fapt formula “cea mai înaltă formă de exprimare” nu înseamnă nimic din ceea ce este Cuvântul. Poate doar în ordinea omenească a unei înţelegeri ciuntite…

Dar ea cuprinde acel corolar de sensuri cărora, dacă le urmărim nuanţarea efectivă, precum şi valenţele intuitive, multipolarismul cauzal şi finalităţile “în curcubeu”, descoperim frumuseţi de nebănuit, adâncimi pe lângă care cele mai profunde sisteme filozofice devin bălţi de adăpat oile vanităţilor omeneşti. Ne situăm, aprofundând adevărurile cuprinse, în ceea ce ni S-a dat şi S-a numit “Cuvântul lui Dumnezeu”. El este „sânul lui Avraam”, cel care, între vârful pumnalului ridicat să înjunghie jertfa şi inima fiului său, a văzut şi auzit deodată, înaltă şi sublimă, rostire de Dumnezeu.

Chiar dintru început, de când omul şi-a adjudecat cu de la înşelătorul iniţiativă statutul de fiu pierdut, de simplă metaforă rătăcitoare, smulsă din versul edenic şi aruncată în hăţişul mereu scandalos al unei existenţe terne, lipsită de inefabilul care e Duhul lui Dumnezeu, spaţiul adevărat al visării cu sens şi finalitate, el a tot privit înapoi cu nostalgie.

Cuvântul lui Dumnezeu este hrana şi răspunsul, pentru această dimensiune a tânjirii umane. Înţelegem astfel ce vedea Adam acolo, ce vedem noi, ce poate vedea oricare dintre oamenii care încearcă să privească peste umărul a tot ceea ce, artificial, i-a devenit realitate imediată, (dar nu nemediată, întotdeauna e cineva în spatele realităţii fiecăruia), cotidian, mediu social, economic, politic sau cum ar vrea să-l mai denumească.

Adam vedea heruvimi învârtind o sabie învăpăiată. Un semn clar al interdicţiei. Un sigiliu de nerupt care nu permitea decât amintirilor, să treacă. Nostalgiei… Vedea acel „pe aici nu se trece” al lui Dumnezeu, nespus mai categoric decât orice baraj de artilerie, embargou internaţional, cerber mitologic sau incompatibilitate sanguină.

Şi totuşi, dinspre Dumnezeu acest zid se vede altfel. El, când Şi-a rostit balada veşniciei pe care a numit-o “Calea, Adevărul şi Viaţa”, zidul aceasta era doar o conjucţie, însemna doar “încât”…

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”
încât ea să-şi recapete rima,
încât ritmul ei să fie cel al bătăilor inimii Lui,
încât „a surpat zidul de la mijloc, care-i despărţea”,
„încât a dat pe singurul Său Fiu…”

Un răspuns la Cuvântul lui Dumnezeu

  1. Radu. P. spune:

    Superbe ganduri, superbe imagini,superbe concluzii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: