Aer de nuntiri

Când îşi dansează aerul o nuntă
Cum plopii miri o frunză în furtuni,
Aşa-mi dansez peste făptura cruntă
Întregi primejdii, secete şi spumi.

Şi nu mi-o văd, de-atât, orbecăirea,
De parcă ochiul mi-l ascund în fum
De toată fuga ce-o numesc „trăirea”…
Şi mă înşfac-al vieţii nicidecum.

Am tot cotrobăit îndeajunsuri
De mine ciopârţit pe întrebări,
Că mi s-au dat tăcerile răspunsuri
Să le întind pe lume ca pe mări.

Tu-mi vezi îndoliata-ncercuire
De ani sumeşi ca mâneci de satin
Pe tot ce învăţat-am că-i iubire,
Dar tot nu înţeleg că sunt străin

Şi călător şi-o oază de durere
Cu numele-mi pe-un palmier uitat
În ăst deşert care întruna cere,
Dar nu ţi se oferă niciodat’.

Şi Tu îmi vezi alunecarea tristă
Înspre răbojii multelor loviri.
Îmi dai atunci îmbrăţişarea cristă
Şi mă dansezi în aer de nuntiri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: