Fiindcă veni vorba…

„În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.”
Ce fel de om era apostolul Ioan? Cum gândea? Cum scria? Oare nu era „postmodern”, pentru vremea lui, tipul acesta de gândire şi vorbire?
Trăia la confluenţa unei lumi vechi, a unei culturi dominată de zeii, eroii şi filozofii greci. Venea cu o învăţătură nouă, nemaiimaginată, nemaiauzită, nemaitrăită, dar trăgându-şi seva din Cartea neamului lui. Văzuse pe cineva murindu-i sub ochi. Apoi îl văzuse iar, viu şi nevătămat.
Mai ştia că nu fusese o nălucă, o năzărire… Îl mai văzuseră şi alţii. Ne putem imagina oare cum e să nu putem vedea în direct evenimentele ordinare sau extraordinare ale lumii în care trăim? Să nu le auzim la radio, comentate de oameni calificaţi, şi de tot felul de martori? Sau să citim despre ele în ziare…? „Ziarul” lui Ioan era Cartea Sfântă, iar „televizorul” lui era ecranul propriei lui minţi, pe care Duhul Domnului Îşi proiecta imaginea. O extraordinară imagine „postmodernă”… Acolo vedea el lumina despre care vorbeşte. Ia ascultaţi:

„La început era Cuvântul,
şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Cuvântul era Dumnezeu.
El era la început cu Dumnezeu.
Toate lucrurile au fost făcute prin El;
şi nimic din ce a fost făcut,
n-a fost făcut fără El.
În El era viaţa,
şi viaţa era lumina oamenilor.

Lumina luminează în întuneric,
şi întunericul n-a biruit-o.
A venit un om trimis de Dumnezeu:
numele lui era Ioan.
El a venit ca martor,
ca să mărturisească despre Lumină,
pentru ca toţi să creadă prin el.
Nu era el Lumina,
ci el a venit ca să mărturisească
despre Lumină.
Lumina aceasta era adevărata Lumină,
care luminează pe orice om,
venind în lume.

El era în lume,
şi lumea a fost făcută prin El,
dar lumea nu L-a cunoscut.
A venit la ai Săi,
şi ai Săi nu L-au primit.
Dar tuturor celor ce L-au primit,
adică celor ce cred în Numele Lui,
le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
născuţi nu din sânge,
nici din voia firii lor,
nici din voia vreunui om,
ci din Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup,
şi a locuit printre noi,
plin de har, şi de adevăr.
Şi noi am privit slava Lui,
o slavă întocmai
ca slava singurului
născut din Tatăl.”

Ce înţelegea Ioan din tot ce spunea? Cum se mişca Logosul între ideile lui? Ar fi avut vreun ecou adevărul lui, dacă nu s-ar fi bazat pe un Adevăr mai înalt şi mai concret decât orice idee omenească, pe un Adevăr palpabil, deschis experienţei imediate şi, în acelaşi timp, cu totul ezoteric, explodând în oricare orizont filozofic pe care puterile minţii omeneşti l-ar străbate…
Citesc oamenii de azi ca să devină informaţi. Ca să devină mai înţelepţi. Ca să poată comunica. Dezbat în areopagul minţii lor despre una şi alta, şi când dau peste o chestie pe care o cred deşteaptă, dau fuga la vecinul să-l înveţe şi pe el. Sau se apucă de scris cărţi. E plină azi lumea de cărţi. Chiar şi eu am adăugat câteva. Sunt bune, unele. Altele, rele. Altele indiferente. Dar neapărat interesante. Interesante pentru cei care le-au scris, poate şi pentru alţii…
Îmi amintesc o anecdotă despre un om nu prea inteligent, care a întâlnit pe stradă pe vecinul său, profesor. „Bună ziua, dom’ profesor, ce mai faceţi?” Bună, măi, Vasile, am cumpărat o carte.” „O carte? Ce carte?” „Una de logică.” „Da’ ce-i aia logică, dom’ profesor?” „Păi, cum să-ţi explic… Ia spune, măi Vasile, ţie îţi place vânătoarea?” „Îmi place, dom’ profesor, am şi armă.” „Ei, înseamnă că, din când în când, mergi la pădure să vânezi. Asta e o deducţie logică.” „Da, dom’ profesor, cu amicii…” „Vânaţi ceva, iar seara faceţi un foc bun şi frigeţi carne.” „Aşa e, dom’ profesor…” „Apoi beţi un păhărel, vă încălziţi, şi începeţi să spuneţi poveşti vânătoreşti.” „Aşa e!” „Dacă poţi spune poveşti, înseamnă că nu eşti mut.” „Nu… Şi ce-i cu asta?” „Păi tocmai am dedus cu ajutorul logicii, că dacă-ţi place vânătoarea, înseamnă că nu eşti mut.” „Extraordinar! Îmi iau şi eu o carte!”
Şi-a cumpărat omul o carte, s-a dus acasă, a pus-o pe masă, apoi a chemat-o pe soţia lui şi i-a arătat-o. „Ce-i asta?” a întrebat ea. „Ei, o carte… O carte de logică.” „Şi la ce-i bună? Ce-i aia logică?” „Stai, că-ţi explic… Ţie îţi place, dragă, vânătoarea?” „Nu!” „Înseamnă că eşti mută…!” a dedus omul nostru, scărpinându-se-n cap. „I-auzi!”, a răspuns cu ironie soţia. „Eh, înţelege ce vrei…” a mai zis el.
Omul nostru era poet? Cam asta e logica poeziei, nu? Cam aşa se construieşte o metaforă. Se sar etape de gândire, se adaugă sentimentele în diverse cantităţi şi raporturi, care ce şi cât are prin visteria inimii lui, se amestecă bine cu făcăleţul cuvintelor, se fierbe totul la focul câte unei idei, sau în baia marină a unei atmosfere ce trebuie sugerată, unii adaugă mirodenii autohtone sau exotice, după gustul invitaţilor la petrecere, şi tocăniţa poeziei e gata. Poţi să te frigi cu ea. Atunci spui că e postmodernă. Dacă o laşi de se mai răceşte, o pot mânca mai mulţi.
O fi de zâmbit, dar mie nu prea-mi vine. E lumea plină de genul ăsta de concluzii „logice”. Şi par atât de interesante…! Problema apare când încep invitaţii să strâmbe din nas. Noi, cei care vrem să-L avem ca invitat de onoare la petrecerea noastră pe Hristos, ar trebui să ne gândim în modul cel mai nepoetic la gusturile Lui, când suntem în bucătărie.
Bucătăria e, de regulă un loc unde se găteşte mai mult şi se dansează mai puţin. Dacă nu, invitaţia pe care I-am făcut-o e o înşelătorie. E ca şi cum invit pe cineva despre care ştiu că nu va veni, fiindcă nu-i plac petrecerile mele. Iar mie nu-mi place neplăcerea Lui. Dar nici nu vreau să-l pierd de prieten.
Aşa vrem să pregătim? Suntem liberi s-o facem. Dacă Hristos nu e invitatul de onoare şi dacă nu vine şi El la petrecerea vieţii mele, mai bine stau acasă. Iar Hristos nu vine travestit sau anonim. El este Adevărul. Ne place sau nu, asta e altceva. Petrecerea noastră poate fi un bal mascat, dar în cazul acesta, să nu anunţăm că va veni şi El, fiindcă nu va veni. Vă asigur.

2 răspunsuri la Fiindcă veni vorba…

  1. Sky-Hunter spune:

    Excelent bLog. Imi pare rau ca dau atat de tarziu de el.

  2. ionatan spune:

    Niciodata nu e prea tarziu pentru… prietenii. Multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: