Alfabetul de carne

ianuarie 14, 2009

Şi când mă gândesc că nici ne m-am apropiat de ce-aş vrea să spun… Dar ce-aş vrea să spun? Cine scrie vreun jurnal ştiind ce va fi pe pagina următoare? Dacă va mai fi ceva…
Numai că nu scriu un jurnal obişnuit. Este jurnalul scrierii iubirii. Iubirea nu are sfârşit sau început. Iubirea se rosteşte pe Sine, iar eu nu fac decât să iau notiţe. Şi am un alfabet de carne cu care scriu. Un alfabet de carne învăţat de la mama şi tata. Un alfabet de carne, care vrea o iubire de carne, despre care să scrie un jurnal de carne. Dar eu vreau să scriu un jurnal care să rămână, nu unul care să ardă. Focul, numai pe foc nu-l arde. Aşa că am luat Cartea ca să învăţ alfabetul de foc. Sigur că ceea ce e de carne va arde. De-aia miros eu aşa a mădulare mistuite!
De la focul săbiei învăpăiate a îngerului pus să păzească intrarea oricărui om purtător al „cămăşii mânjite de carne”, până la focul judecăţii din urmă, focul a însoţit şi însoţeşte mereu credinţa adevărată. Şi focul este tot un simbol al Duhului Sfânt, în Scriptură. Căci alfabetul de carne are nevoie de simboluri. Cuvintele de carne nu sunt decât simboluri. Noi nu putem acţiona nemijlocit asupra realităţii. Doar „Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător, mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri.” Focul poartă în el puterea de a construi, sau de a distruge. Pentru asta are nevoie de lemnele simbolurilor.
„Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea-de-tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire.” Singura putere a cărnii – singura semnificaţie a alfabetului ei – este să ardă de mulţumire. Să fie „jertfa de bun miros” a recunoştinţei. Altfel, carnea piere, alfabetul ei se topeşte în inutilitate veşnică. Legea lui Dumnezeu e ca „Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.”
Lui Moise „Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc.” Atunci S-a descoperit Dumnezeu pe Sine. Combustibilul era El Însuşi, de aceea nu se mistuia. „Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau, decât să fie aprins chiar acum!” a spus Domnul Isus.
Ei, acum să te văd, alfabetule de carne!


Bat aerul să facă păsări şi nu face nimic

ianuarie 14, 2009

***
bat aerul să facă păsări şi nu face nimic
bat aerul cu aripile mele de doi bani şi nu face nimic
apoi încep să plutesc dus-întors ca anotimpurile
până unde nu mai înţeleg nici eu

mă întreb de ce Dumnezeu începe mereu
când nu mă interesează decât vâlvătăile inimii
apoi traversează păsări să facă aer din cel respirat
de fulgere cu îngerii dezdoiţi

treci Doamne înainte să vin şi eu
fă paşii mai mici eu nu ning nici nu ard
miriştile iluziei rămân secete dacă nu
plouă realitatea cu iubire cu înviere

şi iarăşi încerc să bat aerul poate măcar dragostea
să iasă din toate astea despre corali numai Dumnezeu ştie
câtă mare se poate apropia de ei
cum Domnul de crucea de la capătul gândului meu