Pui zilele ca fructele într-un pom

***
pui zilele ca fructele într-un pom
şi vin viermii durerii de sâmbură până la desfrunziş
iar eu întreb despre alcătuirea anotimpului
din cocori şi alte alea ca nostalgiile

e mai greu să explic glezna vântului luxată de vele pe mare
cum ar fi o călătorie în galerele îndrăgostirii intergalactice
cu toate sentimentele în alarmă ca un mare pavoaz fluturat
peste amiralul îndoielii de tine însuţi

Doamne trec timpul de parcă aş trece clasa
şi fulg încet de la un colţ la altul al privirii
în ansamblul iluziei şi al uitării în oul micului dejun
până la gulerul scorţos al ceaiului din coajă de albastru

de acolo pătrund în existenţa mea
ca zaheu între crengile sicomorului
că vii si că nu am hrănit trandafirii că şi ei
au ghimpi de atâta frumuseţe îndoliată

aşa că mere-mă şi sicomori-mă şi alt anotimp îndurat
cand pui zilele ca fructele într-un pom

Anunțuri

5 Responses to Pui zilele ca fructele într-un pom

  1. Maria Doina spune:

    Un gând bun în noul an!

    ,,Catrene” fără rime – FRAŢII MEI

    Pe fraţii mei îi îmbrăţişez cu braţe de dor,
    Îi alin cu lacrimi de iubire,
    Îi odihnesc în leagănul sufletului meu
    Cântând cel mai drag imn…

    Pe fraţii mei îi port în gânduri dragi,
    Vorbindu-le mai mult prin tăceri…
    Le aprind luminiţe în suflet
    Cu soarele ce-mi arde-n priviri…

    Pe fraţii mei îmi torn mirul de nard
    Şi îmi spăl mâinile înainte de a-i atinge…
    Le presar trandafiri roz în obrazul plâns
    Şi pe pleoape le aştern raze de vise…

    Pe fraţii mei îi strâng la piept cu drag
    Ca pe nişte copilaşi cu aripi de îngeri…
    Le arăt păsările-n zbor de primăvară
    Şi le mângâi durerile din vise ne-mplinite…

    Pe fraţii mei îi port în cămara inimii curate,
    Îi dezmierd cu fiori din veşnicie…
    Iau lacrimile lor şi le pun în ochii mei,
    Ca prin ele să pot vedea curcubeul Iubirii…

    Pe fraţii mei îi iubesc cu dor nespus,…
    E Ceva în ei…
    şi-Acel Ceva e IISUS!!!

  2. nicholas dinu spune:

    să fiu azima caldă

    Să fiu azima caldă ce-o împarţi
    Celor cu inima înfometată
    Şi apa răcoroasă, celorlalţi
    Rostind cu gândul şi cu crezul: Tată!

    În iarba neputinţelor de lut
    Dezlănţuind ca o săgeată lină
    O ploaie, care încă n-a căzut,
    Aş face-o rugă, ambră şi lumină.

    M-aş deghiza în felinar de zi
    Arzând zăpezi de fapte clocotinde,
    Pe cel flămând de cer a-l încălzi
    Cu flacăra silabei din colinde.

    Ci fă-mă, Doamne, sunet de shofar
    Să dezmorţesc icoanele tăcute,
    Să chem la Tine fiii lui Agar
    Pierduţi prin labirinturi neştiute.

    Cât încă sunt pe uliţă tristeţi
    Aş vrea un blid de har şi de putere
    Din Gheţimanii fiecărei vieţi
    Ulei să storc, şi să-l transform în miere.

  3. ionatan spune:

    Iti mulţumesc pentru frumoasele poezii! Dragă Dinule, observ uşurinţă şi libertate în mânuirea ideilor, în toate cele trei poezii pe care le-ai pus. Îndrăznesc să-ţi recomand ceva mai mult curaj în mânuirea cuvintelor. Şi mult exerciţiu.

  4. denisia spune:

    citesc cu mare plăcere…

  5. ionatan spune:

    Fii binevenita, Denisia, si la multi ani! Ma bucura mult marea ta placere de a citi randurile astea. Iti multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: