Jurnalul scrierii iubirii (2)

(Continuare de aici)

Uneori sunt trist. Sunt puţin speriat de tristeţea asta, fiindcă nu o înţeleg întru totul. Pe de o parte mi-e teamă de ceea ce aş vrea să spun, iar pe de alta, de a nu rata ceva esenţial, dacă tac. Doamne, dă-mi înţelepciune şi curaj! Gândindu-mă la cei care vor citi, sau vor încerca să citească rândurile astea, îmi permit să fac o clasificare: unii vor citi şi vor înţelege. Le mulţumesc. Alţii vor citi şi nu vor înţelege. Acestora le spun: „Încercaţi şi când nu vă doare capul!” Iar alţii nu vor citi. Asta e! Desigur, aş putea duce clasificarea mai departe, dar consider că această primă treaptă e suficientă.

Trec zilele unele după altele şi cred că ar trebui doar oarecum survolate… Nu ştiu de ce trebuie să depindem de atât de multe lucruri, ca să se realizeze ceva ce Dumnezeu, în măreţia veşniciei Sale, vede, nu doar ca pe un proiect de împlinit, sau în curs de împlinire, ci şi ca pe ceva dat, cu toate urmările istorice concrete, dar şi virtual posibile… Dar depindem. Nu pot să-I mulţumesc decât lui Dumnezeu şi pentru ce am şi pentru ce nu. Sau pentru ce nu ştiu că am.. Chiar aceste rânduri sunt o minune a Sa.

Nici cine ştie ce studii nu justifică poziţia în care intenţionez să mă plasez. Ca autodidact, n-am fost prea sârguincios. Ba chiar mă acuz adeseori de o boemă lipsă de voinţă, vecină cu inconştienţa. După o tinereţe aproape iresponsabilă, sub zodii comuniste care nu m-au atras deloc şi pe care am fost gata să le contest şi să le sabotez la prima chemare, tot dintr-o pornire mai degrabă organică decât raţională, a urmat o maturitate marcată de boală şi o îmbătrânire extrem de prematură. Trecerea a fost însoţită însă de descoperirea, undeva, la marginea iadului care mă înghiţea, a adevăratei valori a vieţii – aceea pe care i-o conferă nu „carnea şi sângele”, contaminate din plin de duhoarea păcatului, ci sursa şi finalitatea ei cele adevărate şi eterne, pe care le-a dorit Creatorul.

El a curăţat de ce era dăunător şi rău, încet-încet, sufletul meu. De aici au apărut toate acele instrumente care compensau cu supra de măsură neputinţele fizice. Realizări, uneori mai frumoase decât ale multor oameni sănătoşi, au început să apară… Socotiţi-mi curajul de a scrie toate acestea evaluând încrederea „nebună” în Cel care Se face desăvârşit în slăbiciunile noastre. Lui Îi datorez cinstea şi Lui Îi mulţumesc.

Anunțuri

5 Responses to Jurnalul scrierii iubirii (2)

  1. […] Jurnalul scrierii iubirii (03) Continuare de aici […]

  2. paul spune:

    Domnul sa va aiba pe palmele Lui! Sa va dea putere sa realizati proiectele!

  3. ionatan spune:

    Dragă Paul, îţi mulţumesc. Nici nu stii câtă nevoie am de putere de la Dumnezeu!

  4. ionatan spune:

    Îţi mulţumesc pentru urări, palcomi. La mulţi ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: