Promisiune neamânată

Promiteam că voi începe să reiau în câte o postare zilnică, la acest început de an, unele dintre cele mai citite postări de până acum. Încerc să mă ţin de cuvânt. Şi… LA MULŢI ANI NEUITAŢI! cu Domnul! Aşadar…

„Pregătiţi calea Domnului până va veni El.”

Văd peste tot nevoia unor deschideri de noi porţi şi mă întreb mereu dacă sunt eu acela care trebuie să facă asta. Şi dacă o voi face, cine şi de ce m-ar putea acuza, dintre oameni? Şi chiar dacă ar face-o, ce importanţă ar mai avea, dacă eu, înaintea propriului cuget şi după standarde raportate la un absolut personal inspirat de Scriptură – e adevărat, mai mult sau mai puţin obiectivă, adaptarea, dar infailibilă sursa de inspiraţie – m-aş vedea curat?

Puteam alege altceva: să fac bani, de exemplu. Tare sunt apreciaţi cei care ştiu să facă bani! Dar banii pier o dată cu ei. Vine vremea când nu le vor mai fi de nici un folos. Tot ce au agonisit va rămâne altora. Vorbesc acum doar chemând la un minimum de bun simţ pe aceia care ştiu ce e acela bun simţ. Aşa că, tot întrebându-mă, am început să scriu. Pentru cineva care a mai făcut asta, adică a mai scris, ar trebui să nu fie greu.  Nu mă sperii… De când am adus siguranţă şi echilibru în viaţa mea – pe care, fără încercări dure nu ştiu dacă le-aş fi primit – am învăţat să le preţuiesc după cum merită, aceste încercări. Fiindcă adevărul din om rămâne adevăr, atunci când el se vede şi se arată aşa cum e: slab, neputincios, murdar şi gol. Restul e teorie sau ştiinţă fadă, exersarea orgolioasă a unui sine venit de nu ştiu unde şi ducându-se nu ştiu unde, care a învăţat să se autorenege fundamental încă de la început, de când specia biologică s-a constituit în ceea ce numim astăzi „om”.

Mă gândesc să povestesc o aventură. O aventură a scrierii. Cu sau fără vorbe meşteşugite, fără pretenţii de erudiţie (niciodată n-am fost un doct!), să poată să priceapă oricine, dar cu ecouri de poezie. Ce să fac, nu pot uita nici acum că scriu poezii. Doar zi după zi, notând totul întâi în inimă, în carnea ei astrală, cea pe care i-o mănâncă îngerii… Uite că am şi început să culeg printre vorbe pe acelea care calcă pe ape!

(va urma)

Anunțuri

One Response to Promisiune neamânată

  1. […] Jurnalul scrierii iubirii (2) (Continuare de aici) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: