Vino, Cuvânt fără margini,
Şi fă o propoziţie din toate acestea…
Ieslele de prin uitate paragini
Umple-le Tu cu vestea.
Nu-ţi fă ploaie astă seară, priveşte,
Nici un copil nu a avut cerul lui cu stea.
Şi din îngerul din urmă, care creşte,
Fă sărbătoarea mea.
Se lărgesc genele zăpezii ca mieii
Deasupra şi dedesubtul Tău aerul înfloreşte
Ca bucuria din scârţâitul cheii
Când se răsuceşte
Şi uşa iubirii dată de perete e
Dezgrozind iesle de prin uitate paragini
Cum se desfac mărilor pletele
În picuratele margini.
De aceea se şi aprind atâtea miresme,
Că drumul din cer duce prunc.
Veşniciile către fragile catapetesme
Se arunc.
Vino, Cuvânt fără margini, vino cumva,
Gângurindu-Te până la mine în taină.
Înfaşă-Te în inima mea
Ca-ntr-o haină.
Anunțuri
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
Aici a treia strofa e cea mai tare. Asa e pentru mine! 🙂
Dar la sfarsit, se potriveste Amin! 🙂
Ei, dacă vrei numai strofa a treza, ia numai srtofa a treia. Restul le las pentru amin. 🙂
Superb! Superb! Imi dau lacrimile de prea frumos!…Doamne, ce minune e POEZiA!
Ingaduiti-mi, va rog, sa raspund acestei frumoase poezii, cu freamat de colind… E un fel de ,,multumesc’ al meu…Va rog sa il primiti ca pe un ,,multumesc frumos” 🙂
COLIND DE DOR
Se înveşmântă zarea cu sclipitoare-azururi
Şi-mi freamătă fiinţa ca de un mare dor,
Căci Te cobori în iesle din înalt de Ceruri
Tu, Prunc plăpând şi candid al Maicii Tale-odor.
Pe chipul Tău sunt crinii şi macii înfloriţi,
Luceferi în privire, şi-n surâs e soare.
Te-nvăluie mireasma de meri înmuguriţi,
Iar leagănul Ţi-e braţul Maicii iubitoare.
Cu dor Te ţine-n braţe şi-Ţi cântă-nlăcrimat
Cântarea Veşniciei, pe care o cunoşti.
Ai vrea să-i spui refrenul de Cer înmiresmat
Dar laşi să-l cânte îngeri, a’ cerurilor oşti.
M-apropii cu sfială de Tine Prunc Preasfânt…
Aş vrea şi eu, ca magii, un dar să-Ţi dăruiesc,
Nimic nu am mai dulce…doar mierea din cuvânt
Şi-n versul de colindă să-Ţi spun cât Te iubesc!…
Crăciunul devine mai cald şi mai fragil în nesfârşirea lui, cu poezia ta. Şi eu îţi mulţumesc! 🙂
Îmi place cununa de crini şi maci înfloriţi! Sigur e o fâşie de rai acolo unde sunt maci. 🙂
🙂 Mulţumesc pentru fâşia de rai…
,,Pe chipul Tău sunt crinii şi macii înfloriţi,
Luceferi în privire, şi-n surâs e soare.”
Dacă ar fi să facem un comentariu ca la şcoală, am putea spune că aceste două versuri abundă de imagini vizuale create de expresii metaforice prin care se zugrăveşte chipul Pruncului cu faţa albă şi cu ,,maci” ( roşii) în obraz, cu priviri strălucitoare şi surâs luminos 🙂 Asta ar spune ,,criticul”…dar ,,poetul” poate că nu ştie ce şi cum…el doar transpune în cuvânt ceea ce vede, ce simte. Noi cei care citim intrăm în ritmul şi esenţa poeziei şi o lăsăm să îşi cânte ecourile în sufletele noastre, acolo unde se recompun imagini şi stări şi trări…
Of! Iar mă întind la vorbă! Iertare!
Maria Doina, am citit bine că era vorba de crinii şi macii de pe chipul Lui. Eu, m-am dus mai departe cu imaginaţia şi-am împletit florile cunună. Dacă îmi permiţi şi mie, ca cititor, să merg mai departe!… 🙂
Sărbători adevărate cu Prunc şi Mântuitor înviat!
Ce minunat e atunci când poezia rodeşte poezie… sau, mai bine zis, când este întâmpinată de poezie!
Ce minunata e să împletim împreună cunună!
Mulţumesc de urare! Asemeni şi ţie!
[…] să-mi ia gândul de la regret şi să mi-l ducă… înspre o mai puţin obişnuită poezie. A inimii poezie. Citiţi aici despre un alt gen de […]
[…] ia gândul de la regret şi să mi-l ducă… înspre o mai puţin obişnuită poezie. Citiţi aici a inimii poezie. Şi despre un alt gen de […]