Crăciunul, unde e?

noiembrie 29, 2008

Am văzut nu demult jocul unui copil care, foarte serios, însă, căutat fiind de mama lui, îşi punea mâinile la ochi ca să nu fie găsit. Aşa credea copilul, că dacă nu mai vede, nu este văzut.

Oare câţi dintre noi nu procedăm aşa, ca acest copil, numai din dorinţa de a nu fi văzuţi de Dumnezeu? Mai ales acum de Crăciun, când înţelegem măcar puţin că “spiritul Crăciunului” înseamnă altceva decât petrecerea tradiţională, sau îmbuibarea noastră ocazională?
Unde eşti tu, de Crăciun? Te ascunzi după propriile degete? Fiindcă asta facem, cei mai mulţi dintre noi. Neglijând mai mult sau mai puţin conştient aspectul esenţial, dătător de viaţă şi de pace şi odihnă, al sărbătorii, ne aglomerăm, ne acoperim cu “degetele” pregătirilor “de Crăciun, cu mărfuri şi cumpărături de tot felul, considerând aceasta a fi datoria noastră, singurul mod prin care am putea răspunde ofertei cereşti…

Ce greşeală! Când îngerii, la Naşterea Mântuitorului, au anunţat rostul venirii Lui în lume, au vorbit despre “pace pe pământ”. Şi iată, oamenii alungă singuri pacea din inimile lor şi din ale altora, pentru a face loc conflictelor şi intereselor lor meschine, pur pământeşti, cele care au caracterizat întotdeauna condiţia omului căzut.

Vom şti să răspundem corect la întrebarea “Unde e Crăciunul nostru_” dacă ne uităm atenţi la locurile pe care le frecventăm de Crăciun. Adică dacă răspundem mai întâi la o altă întrebare mult mai simplă, mai pământească şi mai edificatoare: “Unde sunt eu de Crăciun?” În care loc mă aflu şi care loc îmi procură mie bucurie, plăcere, destindere, în aceste zile sfinte? Fiindcă “pace pe pământ”, numai părtăşia cu Cel născut şi cu vestitorii Săi mi-o pot da. Aşadar,dragul meu, unde e Crăciunul tău?