Psalmul de sub perfuzor 26

noiembrie 18, 2008

Un cântec de laudă e un cântec de laudă. Îl cântă oamenii fericiţi când li se termină cerneala. Fiindcă de obicei ei scriu. De la cântecul de laudă se ajunge la rugăciune. Unii au rămas acolo, la rugăciune. De atunci lui Dumnezeu I Se spune Iubire. Şi tot de atunci I Se spune şi Îndurare.

Dacă aş sta cu spatele la orizont, el s-ar vedea în oglinda din faţa mea. Viaţa mea este o oglindă, fiindcă Dumnezeu nu poate fi privit în faţă. De atunci au trecut două mii de ani şi nu I Se vede decât crucea. O flacără se desprinde şi mă înfaşă cald. I se spune Înviere. Mă înşfacă învierea. Sigur ca pot lumina, după aia, fără să mă sting…

Dimineaţa îmi vine în ajutor: vezi că ţi-am mai dat o zi. Ea stă înaintea mea ca un platou cu bucate, iar eu aleg ce-mi place. Săru’ mâna pentru masă, Doamne! Mănânc zile de la Dumnezeu cum mănânc mere. Uneori mi le face compot. Bun şi ăla, numai că frige. Dar cântecul de laudă, tot cântec de laudă rămâne! Mai ales când mi se termină cerneala.