Ne mângâie cu felu-i

O briză, alba sare a malurilor moi
Scăldat-o-a, să fie aidoma visării
Că-n zborul ăstei umbre de eu şi amândoi
Încape o potecă spre valurile mării.

Acolo pus-ai, Doamne, al pasului Tău cuib
Si-al vocii Tale tunet în el adăpostit-ai
Cum vin acoperişuri şi-n aer se îmbuib
Cu păsări diafane pe care le rostit-ai.

Venim şi noi acolo ca două întrebări,
Şi e iubire templul la care eşti răspunsul.
În noi îşi înfrăţeşte altoiul cald cămări
În care umblă seve ce ni-L aduc pe Unsul.

Şi-n Împărat se face întreaga noastră zi
Cum se ridică zidul cetăţii în drapelu-i.
Rămân să ne răsune celeste poezii
Şi-ntreaga Ta iubire ne mângâie cu felu-i.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: