Averea de osanale

noiembrie 14, 2008

Cum gâza ciupeşte din soare-n amiaz
Rotită pe laurii unei flori oarecare,
Aşa Îţi curg, Doamne, ca lacrimi pe-obraz
Sub o coroană care Te doare.

Şi peste mâinile Tale străpunse
Ca două lighioane fără vină, vânate,
Şi peste ele ca aerul care le unse
Curg, trist, cu faptele toate.

Peste rănile-Ţi din picioare, ca mirul
Unei magdalene înveşmântări
Curg până pierd şirul
Revărsatelor îndurări.

Mă opresc deodată în înviere
Ca universul la porţile Tale:
Aduc doar mica mea avere
De osanale.


Dumnezeu era la lucru sub forma adevărului şi legii

noiembrie 14, 2008

Am fost să discut cu un fost avocat, un om pocăit, un prieten şi un frate. Un om cu o poveste interesantă: era pe timpul comuniştilor, iar el era judecător. La un moment dar a trebuit să judece o cauză în care biserica baptistă din Brăila era chemată în judecată de statul român pentru nu stiu exact ce pricină. Era clar că dreptatea era de partea bisericii, aşa că, pentru el, rezultatul era previzibil. Dar era şi pentru alţii. Securitatea a intrat pe fir. I s-a cerut să condamne biserica, indiferent de partea cui era dreptatea. Presiunile au devenit de nesuportat.

Dar Dumnezeu era la lucru sub forma adevărului şi legii. El a mişcat inima judecătorului care se vedea prins între conştiinţa sa şi presiunile mârşave şi profund nedrepte ale securităţii. S-a iscat o luptă amarnică în inima acestui om, luptă care s-a soldat cu pocăinţa lui şi a familiei lui. A renunţat la postura de judecător şi a rămas avocat. Dar şi aici erau probleme.

Cunoscându-i principiile, la el apelau oamenii săraci care aveau dreptate în cauzele lor, iar bogaţii hrăpăreţi şi mincinoşi îl ocoleau. El nu putea să nu-i ajute pe cei ce aveau dreptate. Însă de aici, onorariile erau cu totul inconsistente. Cu timpul a înţeles că sănătatea şi o altfel de activitate erau mai de preţ, aşa că a renunţat la avocatură. Am discutat cu el problema mea. „Eu mă gândesc să las de la mine…” i-am spus, povestindu-i păţania cu ieşirea din indiviziune. „Da, dar ai grijă ce laşi de la tine” mi-a răspuns. La dreptate, se referea el. Dreptatea şi adevărul nu pot fi lăsate la voia întâmplării…