Psalmul de sub perfuzor 25

„Ca de la întâmplare la întâmplare”, ziseră zilele iubirii ghemuindu-şi nucii din care cădeau uneori dolofanele nuci, când vântul bătea, mai ales, inconştiente şi fertile, pline de viaţă, rostogolindu-se până jos. De acolo păsările cerului le culegeau adesea şi se pierdeau fiii lor, fiii rotundelor nuci. Doamne, sămânţa să cadă pe bunul pământ, iar de acolo direct în iubire, ca visul…

Iar eu să întârzii memorii veline şi apele zării să le ţeasă-n zefir, cu surle de zbor să mă spăl pe picioare şi aripi să-mi crească şi aur în fir, direct întru haina de nunta veciei, direct întru leagănul unei zile-nchinare, când Domnul trecu pe la mine ca de la întâmplare la întâmplare.

Şi am deschis sipetul cu-nţelesuri firave despre cine aş fi dacă dragostea toată m-ar podidi. La un capăt lumea apunea de lacrimi, la celălalt venea ispăşirea şi mă salva, nu aveam decât să mă-ndrept, să mă-ndemn, să mă plec de iubire-ntr-un lemn…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: